[Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă

Iarna asta nu am avut defel chef de iarnă. Cu atât mai mult într-un loc nou în care încerc să-mi găsesc echilibrul și rostul. Mă bucur sincer, nu doar vizual, când văd ghiocei prin toate grădinile – primăvara trebuie să fie aproape! În timpul alergărilor alături de Ștefan am urcat până am dat cu nasul de iarnă și nu mi-a plăcut, astfel că întoarcerea la climatul blând de pe vale e ca o revenire în zona de confort fizic, dar și psihic.

...citește mai departe ↑

Un an de Brașov

Brasov-sub-Tampa-2
Era să adorm și să închei ziua fără să bag de seamă că e una aniversară… Acum scriu ca să marchez momentul, deși n-am nici o idee despre ce. Am răspuns la atâtea întrebări despre Brașov încât nu simt că aș avea ceva nou de spus. Dar până la urmă nu orașul sărbătorește un an, ci eu, aici.

...citește mai departe ↑

Blogul nu e jurnal

Era cât pe ce să public titlul fără nici un conținut sub el. Acum urmează vorbăria, vă dați seama. Blogul nu e jurnal – e concluzia la care am ajuns după două luni de tăcere, cu excepția jurnalelor de la munte pentru care nu există pauză, suspendare, mofturi de muză, criză etc.

(ce văd sau înțeleg alți blogeri prin blogul lor îi privește)

Nu e jurnal chiar dacă admit public că scriu mai mult pentru mine, aproape doar pentru mine – blog aparent personal țin să amintesc, pentru alții s-ar chema că o fac dacă aș oferi constant informații de folos pe baza unor criterii de minimă performanță orientate pe un anumit domeniu – nișă în limbaj de conferință. Nu e jurnal pentru că un om își poate scrie sieși într-o multitudine de feluri, iar eu îmi impun în scop util un soi de disciplină prin scrisul acesta public.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 15. Despre oameni, azi

….se spune că distanța este cea care testează, cerne relațiile dintre oameni și de multe ori e bine să o experimentăm pentru a realiza cât, ce și cum dedicăm oamenilor din jurul nostru. Nu-i nimic rău în concluziile care derivă cu toate că percepția într-o primă fază poate fi destul de dură, însă cu timpul realizăm că e doar transparența unei realități pe care oricât ne-am dori-o, n-o putem realiza în condițiile uzuale.
âștigul e însă enorm, căci deși ne putem mișca în voie aproape oriunde pe planeta asta, timpul vieții a rămas același, iar calitatea relațiilor umane depinde în continuare numai și numai de noi. Cu cât suntem mai descoperiți nouă înșine cu atât trăim mai veridic, iar cei din jur vin ca o completare acestei vieți și nu ca o obligație.

...citește mai departe ↑

O mie

Cineva a împlinit o mie 🙂

Am scris și-am mai tot scris,
uneori doar un rând, alteori un roman,
uneori la-ntâmplare, alteori după-un plan,
povestind câte-n lume și-n stele,
pe blogul-tapet al stărilor mele.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345