Fuga

Era captiv în cursa lui nebună
de-o zgardă imaginară,
reală n-avea.
O cursă fără unde, până când,
fără întrebări de ce-ar mai alerga,
cine era, dacă-i era stăpân
cel care-ajuns din urmă accelera.

...citește mai departe ↑

Amintire de toamnă

Am râs atunci cum râd copiii
(singuri, alergând de-a dreptul
fără de ocol,
când abia-și trag cu două mâini
o cizmă din nămol),
am râs atunci cum râd copiii
și cum oamenii mari n-o mai fac –
ei doar poartă la cizmă un număr exact.

...citește mai departe ↑

Atât de puţin

marea, omul si intinderile nesfarsite

În universuri mici
întinderile largi
devin întrebări.

Dar în oamenii mici
întrebările mari
redevin mări?

Omul ce şade
mulţumit cu puţin
e tot omul de ieri
ce-alerga jinduind?

Omul ce arde
pentru atât de puţin
e tot omul de mâine
ce l-aşteaptă senin?

 

...citește mai departe ↑

Înveleşte-mi inima cu o câmpie

Intră în casa ei ca şi în a ta,
lasă-ţi cheile la intrare,
pantofii la fel,
lasă-ţi haina mai mare
pe ascunsul cuier.

Sunt aici, în camera unde
bate aritmia sonor
ascult-o, urmeaz-o şi vino
în colţul cu roşu decor.

Înveleşte-mi inima cu o câmpie
cu valuri domoale de verde
abia la orizont pune-i munte
spre care să plece, să plece…

Mai rămâi o clipă, te uită
cum omul dispare ca umbra
cum toate-s la loc, vremuite
doar cheile-s mai puţine cu una.

...citește mai departe ↑