meet the sun
Cineva, nici nu mai știu cine pentru că am trântit instant fereastra virtuală, a pozat-o pe ea, nudă și caldă, exact cum mi-o amintesc, și chiar și-n secunda mea de fugă am parcurs toate senzațiile vizuale și tactile și gustative pe care amintirile mi le-au revărsat ca pe un potop în deșert. Am trântit tot, am fugit departe, atât de departe încât parcă nici aerul nu mă mai prinde din urmă să-l respir… Am văzut o nălucă, sufletul a văzut-o și s-a înhăitat cu ea.
După o săptămână fără mișcare, iar am pus de-o alergare și-un biciclit în aceeași zi. Așa e când lipsește planificarea, ideal ar fi să le alternez, dar nu pot spune nu când pune umărul și contextul verde din jur. Totul e să fie vreme bună, altfel nu contează că e luni, că e dimineață sau seară, că te afli într-un oraș…
Deși îmi place mișcarea sunt și o mare leneșă sau mai bine zis o expertă în amânări: nu alerg acum, mai bine pe seară și seara se face mâine dimineață și tot așa. Am încercat să mă țin de ieșit la alergat o dată pe săptămână și am reușit să ies o dată la două săptămâni. Pentru cei care mă știu alergând pe la maratoanele montane, ei bine totul se termină când vine vorba de plat unde sunt un alergător slab și plictisit: mie-mi trebuie peisaj! Cea mai lungă alergare a mea pe plat are puțin peste 6km în condițiile în care la munte, unde oscilez mersul cu alergarea, pot duce niște zeci de kilometri.
îmi plac mult sălile mari goale. Îmi dau senzaţia unui spaţiu imens ţinut la un loc parcă doar pentru ochii privitorului. Mă relaxează. Nici munţii nu au efectul ăsta (acolo e alt tip de relaxare). Oricum, după terminarea unui spectacol de teatru, sala rămânând din ce în ce mai goală îmi oferă un alt spectacol. Îţi auzi până şi ecourile gândurilor ce se aşează fiecare pe câte un scaun frumos rânduit…