meet the sun
perioada de trei luni fără munte m-a făcut să realizez încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mult îmi lipseşte muntele… am lăcrimat de câteva ori pe traseu copleşită de atingerea vreunei stânci, de parfumul unei flori mov, de mirosul pădurii, al lemnului, de liniștea aceea plină de ciripiri de păsări şi mai ales de mulţumirea că pot avea parte din nou de toate acestea…
Se spune că zilele însorite vin şi după sufletul omului. De data acesta n-aş putea să-l ştiu pe cel ales, dar îi ştiu pe norocoşi: noi toţi. În mijlocul prognozelor pesimiste, Cozia ne-a primit cald, primenit în haine de vară, cu cărări umbroase şi zări limpezi. Despre cine şi ce vorbesc?
Unul dintre planurile mele recente era să ajung cu prietenii pe munte. Gândită încă din iarnă, tura îşi aştepta momentul potrivit şi iată că nici culorile codurilor de vreme rea şi nici altceva n-a intervenit. A început cu o propunere către oamenii dragi(o parte dintre ei se înţelege că sunt din ce în ce mai mulți 🙂 ) de la care răspunsul a venit repede şi simplu.