[Jurnal în mișcare 07’25] Munte sau mare, vacanță și ploaie

vacanta la mare si la munte ploi de vara

Dacă copilul are vacanță, musai și părinții, astfel că am evadat din Altstätten pentru două săptămâni. Ecuația munte-mare-munte ne-a adus de toate, însă punctul comun a fost ploaia și, de neignorat, frigul. Cerul a continuat să toarne și după ce ne-am întors, soarele fiind scump vederii, iar cele 18 grade pentru zile la rând… de pomină.

A plouat în timpul celor două curse ale lunii, a plouat în Dolomiți, a plouat în Veneția, iar când n-a făcut-o ziua… a plouat noaptea. Ba chiar a fost ciudat ca după trei nopți la cort adormite în răpăială și tunete, în a patra, fără ploaie, să mi se parcă greu de suportat zgomotele din camping.

Altfel, e (deja) august și n-am prins bronz, cum nici roșiile și murele de pe balcon culoare, dar cel mai dificil e să lucrezi de-acasă cu un copil plictisit pe care îl poți scoate afară doar între două torențiale, asta dacă nu plouă mocănește toată ziua…

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 10’23] Tot vacanță e și când nu pleci undeva

toamna vacanta liana rosie

Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii.

În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.

...citește mai departe ↑