[Jurnal în mișcare 04’26] Aprilie e despre România

despre România

Refolosesc titlul de anul trecut pentru că e foarte potrivit. Vacanța Mirunei de Paștele catolic se transformă automat și în vacanța mea și, din fericire, și Paștele ortodox se încadrează în cele două săptămâni de acasă, făcându-le o bucurie părinților că suntem alături de ei. Desigur, nu putem fi chiar peste tot unde ne-am dori, dar reușim de fiecare dată să împlinim dorințe și să promitem altele noi.

De la zăpezi la soare arzător, aprilie a avut de toate, e luna în care verdele explodează chiar dacă iarna se tot întoarce, e luna în care lucrurile începute trebuiesc accelerate, iar ce-a fost amânat, trebuie decis. Acum ori… la anul! Tocmai de aceea mini vacanța în România e ca un ultim răsfăț (social, psihic și, desigur, culinar) înainte de a trece la treabă.

...citește mai departe ↑

Aprilie prin Carpați: Crai, Țaga și Postăvaru

prin Carpați drumetie copii Piatra Craiului Curmatura Taga

Nici nu visam eu ca în scurta revenire acasă să am parte de atâtea poteci prin Carpați: în Piatra Craiului, în Munții Țaga și, desigur, în Postăvaru. Sâmbătă am aterizat la Brașov, iar după-amiază am dat deja o raită prin dosul Tâmpei; duminică urcam la Curmătura cu trupă mare, iar luni seara admiram crestele Craiului de peste drum, din discretul și sălbaticul Țaga. Marți, o pauză de prânz cu Paula pe Tâmpa, miercuri după program, o Poiană cu Mike.

Toate astea, trecând peste agitația inevitabilă a drumețiilor cu copii, mi-au amintit de ritmul vieții de Brașov, unde munca, natura și oamenii se îmbină cu ușurință chiar dacă zilele tot 24 de ore au. Iar mărturisirea Mirunei, că i-au plăcut foarte mult locurile noi, mai mult ca Tâmpa chiar, m-a uns pe suflet. Știu și eu prea bine cum e să simți că unii munți sunt altfel.

...citește mai departe ↑

România – strugurii-s buni, timpu-i acru

Brasov Varful Postavaru românia

De la cules via la rupt încălțările prin zăpadă, de la gări ruginite la mall-uri prea parfumate, de la privit pe geam cum plouă dușmănos la serile cu prietenii, de la alergări pline de povești la trasul transpirat de bagaje, am văzut și făcut de toate. Două săptămâni de România sunt despre timpul transformat în elastic: am tras de el și am înghesuit cât de multe momente am putut. Uneori nu mi-a ieșit, nu mă pun cu cicloanele, dar strugurii n-au lipsit. Ei au îndulcit ceea ce întrerupătoarele au întristat.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 04’25] Aprilie e despre România

despre România

Dintre toate revenirile acasă, în aprilie și în octombrie e cel mai frumos: nu e prea cald, nu e prea rece, natura e primitoare, copacii au flori sau frunze colorate, iar țânțarii nu-s la apogeu. Și, foarte important, când transportul public te ține multe ore pe drum, că e karmic să se întâmple ceva, nu degeri sau leșini de cald. Călătorind cu un copil lipsit de răbdare, toate acestea devin esențiale.

Iar dacă veți observa, ca și mine, că într-o postare cu „despre România” în titlu apar mai multe poze din Elveția, este pentru că ori pozele de acasă conțin prea multe detalii personale și le țin pentru mine ori cele din Elveția sunt făcute cu ochi de turist. Sau poate, în subconștient, îmi doresc ca pe undeva cele două să se suprapună.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 12] 2024 sub lupă

final an Tampa Brasov sub nori

Multă vreme nu am realizat ce și cum, dar acum la final pot spune că a fost un an mai bun ca 2023 sau 2022. M-am bucurat de reușita cu jobul încât am extins, uneori artificial, această bucurie ca să acopăr alte stări, de care eram oricum sătulă…
Mă bucur că am continuat să alerg, nu la fel de mult ca în trecut, dar suficient cât să mă simt într-o formă ce-mi permite să visez la mai mult.
Am ajuns pe munți noi și în locuri noi.
Un an care m-a îmbătrânit la unele capitole, dar care simt eu că face trecerea spre un 2025 mai intens, mai curajos, mai hotărât. Tinerețea e o stare de spirit, ar trebui să o exersez mai des (nu doar când alerg pe coclauri).

...citește mai departe ↑

Pagina 123