Creația din vremurile noastre trebuie să șocheze ca să aibă valoare sau non-valoare deopotrivă. Dacă nu șochează, nu există. Literatură, pictură, fotografie, muzică, teatru, film etc. – singurul sentiment vânat de consumator este acela de năucire, iar autorul, asemeni unui regizor de filme porno (ex. de comparație puțin ”șocantă”), se străduiește să pună o biată normalitate într-o poziție cât mai controversată. Când reușește, publicul îngurgitează disciplinat, savurează și se întoarce în banala sa realitate cu senzația prea-plinului. Arta șocului, în mod vizibil, conștient, dar tolerat, golește însă tot mai mult interiorul individului. Ca o dependență de prafuri unde doza e cerută tot mai mare și mai mare, următoarea creație va trebui să șocheze înzecit și cum supradoza va veni extrem de rar, dar sevrajul aproape nemijlocit, individul va muri… pe dinăuntru. Arta șocului va fi arta viitorului, sămânța controlului și poate chiar, ultima ”religie”.

...citește mai departe ↑