meet the sun
Ca lipsită de talent ce sunt, plus fricoasă, asta a fost chiar o aventură, să merg la Holbav cu bicicleta.
Din șaua bicicletei, drumurile de pământ ale pitorescului Holbav nu cunosc platul, prin aceste locuri pare că nu s-a inventat curba de nivel, iar scurtele serpentine sunt doar ca să nu vezi toată panta deodată.
Ultima postare din categoria Povești cu bicicleta e din 2015 și va deveni curând penultima pentru că anul acesta Juliet-a mea a strâns mai puține pânze de păianjen ca în ultimii cinci. După câteva ture prin cartier prin care să (mă) conving că-mi doresc suficient de mult să revin pe două roți, am ajuns la concluzia că o bicicletă mai ușoară mi-ar da mai multă încredere în mine și aș putea aborda și potecuțe sau forestiere, nu doar asfalt. După cum mă știți, scopul meu este obsesiv același, să ajung în natură, în zone mai neprietenoase mersului pe jos.
A doua ieșire pe două roți de anul acesta a însemnat o trecere curajoasă de la ținut bicicleta în debara la kilometri buni pe drumuri forestiere de piatră și chin, plus diferență de nivel ca pentru traversat un munte. Din fericire, greul primilor și puținilor kilometri din prima zi s-a transformat în renașterea de a doua zi, semn că proverbul bate șaua să priceapă iapa are mai mult sens când noaptea e un sfetnic bun… sau are prieteni în jurul focului.
Când aud de Brașov îmi strălucesc ochii, sunt atâtea de făcut în zonă, atâtea altele pe lângă marea dragoste muntele. Ca drept exemplu, dintr-un grup de șase prieteni Mike a fost la maraton, Radu, Andrei și Octavian s-au dat pe cursiere până la Sf. Ana, iar eu și Vio înarmate cu biciclete și mult entuziasm am plecat să cotrobăim prin rezervații după minunile… naturii. Nu exagerez când spun cotrobăire pentru că e cel mai bun cuvânt pentru a ilustra verva cu care am am cercetat sălbăticia dincolo de poteci. Ce-am găsit? Experiență 🙂
