Două văi şi-o brână pentru o cunună:
Portiţa Caraimanului

Bucegi - Saritoarea lui Zangur

Urmând un plan secret al lui Andrei despre care nu știu nimic, iar dacă aș ști ar fi evident o scăpare din partea lui, aflu vineri seară că mergem iarăși în Bucegi și iarăși pe-o vale seacă. În acest caz iarăşi sună bine şi o surpriză a fost doar numele traseului, pentru că la restul mă așteptam. Citesc puțin din Kargel, dar pun și cartea în rucsac pentru o lectură suplimentară în mașină.

...citește mai departe ↑

Valea Seacă dintre Clăi sau câtă apă poate fi pe-o vale seacă

După ce la maratonul 7500 am străbătut aproape o sută de kilometri prin Bucegi, dacă n-o fi chiar 100+, e lesne de gândit că mi-o fi ajuns, dar eu nu, ^ 🙂 ^ – ^ 🙂 ^ , adica batman-batman și prima întâlnire cu muntele mi-am dat-o tot în Bucegi. Plănuită încă de la începutul săptămânii și chiar mai dinainte, tura nu se anunța deloc una obișnuită: urma să mergem doar (noi) doi, eu și Andrei, iar traseul, nemarcat, se voia o vale alpină sau… Acele Morarului.

Bucegi - alpinism pe Valea Seaca dintre Clai

...citește mai departe ↑

Flori de colţ şi cărări sub bolţi

Încă o dată Craiul şi-a deschis braţele pentru ca sufletul meu mic să se ghemuiască întrâ-nsele, încă o dată muntele mi-a amintit că oamenii şi cărările sale sunt cărţi ce-abia aşteaptă a fi deschise. Şi nu ştiu cum se întâmplă căci deşi filele îi sunt grele, există în mine puterea de a le da una câte una şi de a răbda deseori neînţelegerea slovelor, dar toate se leagă în lumea aceasta şi ce e azi de necuprins, mâine îţi poate sta chiar în palmă.

...citește mai departe ↑

Brâul de Mijloc al Craiului

Pentru week-end-ul care tocmai a trecut îmi promisesem să ajung neaparat la munte. Nu conta pentru cât timp, unde şi cum, munte să fie. Pe de alta parte, pretutindeni acasă vedeam lista cu treburi de făcut şi… era lungă. Încă e de-altfel, dar dacă nu urlă după mine pot ignora nişte biete ţipete. Şi uite

...citește mai departe ↑

Cozia, “lasa-ma uimit…”

Cozia. Padurea iarna

Dupa ce-am zidit in minte ganduri si impresii, incep jurnalul din Cozia cu un laitmotiv obsedant Umbra Soarelui la Cozia… dar renunt la el si la obiceiul de a pune titlul la final. Probabil am simtit eu ca o sa ma intind mai mult decat am facut-o vreodata pana acum cu scrisul si un titlu e intotdeauna bine pus la vorba omului (chiar daca ii e dat sa si le schimbe pe-amandoua)

...citește mai departe ↑

Pagina 123