Ciucașul, muntele meu cald

Flori din Ciucas: Brandusa de toamna

Am păstrat scrierea acestui jurnal pentru când mi-o fi mai dor de munte. Și-mi e atât de dor încât aș dezerta. Sunt de câteva săptămâni în Cehia și refuz cu înverșunare să caut un colț de lume pe-aici care să semene a munte. Eu vreau Carpații mei. Nu știu dacă pot fi înțeleasă, poate părea absurd, dar eu nu vreau alte păduri, alte ape, alte frunze galbene, alți colți de stâncă, alte creste, nu vreau înălțimi care să însemne doar numere și denumiri ce nu-mi rezonează în suflet. Cred că m-am născut prea târziu pentru mari ambiții, dar la timpul potrivit pentru a iubi.

...citește mai departe ↑

Măcin. Nebunie în linie dreaptă

profilul drumețului
După Cartalu mi-a mai rămas o singură vale de trecut spre Călcata. Aveam deja experiență, nimic nu părea să mă mai sperie, nici când am nimerit într-o armată de bondari și m-am retras pâș-pâș. Nu-mi păsa dacă dau de vreun traseu, dacă merg pe potecă sau de-a dreptul peste câmpuri, prin ierburi cât mine sau prin tufișuri întunecoase. Înaintarea la întâmplare devenise la fel de naturală ca mersul pe potecă.

...citește mai departe ↑

De Paști prin Căpăţânii – Cozia

perioada de trei luni fără munte m-a făcut să realizez încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mult îmi lipseşte muntele… am lăcrimat de câteva ori pe traseu copleşită de atingerea vreunei stânci, de parfumul unei flori mov, de mirosul pădurii, al lemnului, de liniștea aceea plină de ciripiri de păsări şi mai ales de mulţumirea că pot avea parte din nou de toate acestea…

...citește mai departe ↑

Valea Albă şi Valea… Doamnelor

Stana ca un... han departe in Poiana Gutanu

Pe o potecă marcată rar de un bătrân triunghi galben, două fete urcă muntele. N-a mai nins demult, se văd urmele celor care au trecut pe-aici săptămâna trecută cel mai devreme. E soare și cald. Incredibil de cald pentru 8 ianuarie! Zăpada din copaci se topește încet și mă picură cu stropi mari, dar mi-am dat deja căciula cu blăniță jos și, deși mă tem de căderea vreunei picături nebune, îmi place cum apa se strecoară printre șuvițele de păr. Trunchiurile fagilor lucesc ca niște corpuri uriașe de limax. Păsărele ciripesc necontenit de parcă primăvara s-a întors acasă dintr-un concediu neplăcut la tropice.

...citește mai departe ↑

Acele Morarului

Acele Morarului - vedere dinspre Valea Cerbului
Acele Morarului sunt… cum să vă spun… un loc în care muntele parcă se sfarâmă atingând cerul. Surprinse în diferite fotografii din diferite unghiuri sunt mereu altele: ace, lame ascuţite, bolovani de piatră sau doar forme ciudate, dar odată ajuns acolo sunt punţi de curaj între adâncurile văilor şi o intrigantă invitaţie de a păşi pe ele.
[…]
Îmi dau seama că am nevoie de timp să realizez toate câte am trăit și simțit pe ace, încă mă trezesc gândind… uau, mama nu va şti niciodată pe unde-i umblă odrasla şi deşi scriu aici şi scriu de fiecare dată, ceva rămâne pentru totdeauna… nescris.

...citește mai departe ↑

Pagina 123