Morar-Omu-Cerb sau O fugă la munte

Bucegi-Morar-Cerb_655.jpg

Să zicem că uneori ai sentimentul ăsta de fugit de-acasă și nu-i rău deloc. De ce fugă? Păi… fugă din mijlocul unei realități bine înfiptă în rutina lui „a face ce trebuie” sau fugă la propriu pe coclauri bucegene sau pur și simplu, o nevoie de evadare în doi alături de cineva la fel de entuziasmat în fața prognozei (aparent) nefavorabile.

...citește mai departe ↑

Privelişti din Piatra Mare

Încă o tură de duminică, de noiembrie şi de toamnă târzie, o zi frumoasă cu munte blând şi privelişti largi, fără prea multă alergătură, dar cu prietenii împreună şi cred că în definitiv, să faci ce-ţi place şi cu cine-ţi place e cam tot ce contează.

Spun asta pentru că, peste timp, ziua de sâmbătă în care am fost fată de casă (am gătit şi-am făcut curăţenie, bonus am tras de nas la fiecare 2-3 minute) va fi pe deplin uitată, pe când cea de duminică a intrat deja în cartea amintirilor de suflet. Şi de o voi pierde eu cumva, n-o vor pierde prietenii mei.

...citește mai departe ↑

Ciucașul, muntele meu cald

Flori din Ciucas: Brandusa de toamna

Am păstrat scrierea acestui jurnal pentru când mi-o fi mai dor de munte. Și-mi e atât de dor încât aș dezerta. Sunt de câteva săptămâni în Cehia și refuz cu înverșunare să caut un colț de lume pe-aici care să semene a munte. Eu vreau Carpații mei. Nu știu dacă pot fi înțeleasă, poate părea absurd, dar eu nu vreau alte păduri, alte ape, alte frunze galbene, alți colți de stâncă, alte creste, nu vreau înălțimi care să însemne doar numere și denumiri ce nu-mi rezonează în suflet. Cred că m-am născut prea târziu pentru mari ambiții, dar la timpul potrivit pentru a iubi.

...citește mai departe ↑

Măcin. Nebunie în linie dreaptă

profilul drumețului
După Cartalu mi-a mai rămas o singură vale de trecut spre Călcata. Aveam deja experiență, nimic nu părea să mă mai sperie, nici când am nimerit într-o armată de bondari și m-am retras pâș-pâș. Nu-mi păsa dacă dau de vreun traseu, dacă merg pe potecă sau de-a dreptul peste câmpuri, prin ierburi cât mine sau prin tufișuri întunecoase. Înaintarea la întâmplare devenise la fel de naturală ca mersul pe potecă.

...citește mai departe ↑

De Paști prin Căpăţânii – Cozia

perioada de trei luni fără munte m-a făcut să realizez încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mult îmi lipseşte muntele… am lăcrimat de câteva ori pe traseu copleşită de atingerea vreunei stânci, de parfumul unei flori mov, de mirosul pădurii, al lemnului, de liniștea aceea plină de ciripiri de păsări şi mai ales de mulţumirea că pot avea parte din nou de toate acestea…

...citește mai departe ↑

Pagina 123