La ceas de seară prin Piatra Craiului

Era ora 4 şi ceva după-amiaza când în Plaiul Foii se juca de-a ploaia, norii veneau încruntaţi dinspre Făgăraş, iar o mână de prieteni debarcau din loganul greu încercat de prostul drum dinspre Zărneşti (13 kilometri pentru ca e nevoie de o oră de răbdare în care e greu să-ţi ţii capul drept în maşină, asta dacă nu te ia somnul de la legănatul intensiv).

...citește mai departe ↑

Cum a fost la Semimaraton Hercules 2012


Am fost, am alergat, m-am bucurat. Nu m-a plouat, nu m-am invins, nu am capatat regrete, dar n-am prins nici aripi. Sunt om si descopar ca tocmai slabiciunile ne fac frumosi, ca putem parea nebuni, dar suntem cumva semizeii unei clipe. N-as putea alerga altfel decat pe munte desi intr-un fel, as alerga in fiecare zi spre el.

...citește mai departe ↑

Bucegii altfel: doar linişte şi primăvară


Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.

...citește mai departe ↑

Prin pădurea Baiului

Pufoasă şi înaltă, primindu-ne cu uşurinţă până deasupra genunchilor, zăpada ne-a convins după câţiva paşi că prea departe nu aveam să ajungem. Planul de plimbărică de-acasă devenea astfel, imposibil de nerespectat.

Cristi s-a instalat în fruntea micului pluton şi a început să bată urme. Cum voiam să-l ajutăm, şi eu şi Monica am experimentat cum e să fii primul. Greu, iar noi nici nu ne afundam prea adânc, băieţii afundându-se încă un nivel după noi. De-aici trag concluzia că nu e o prea mare afacere cu cei mici în turele de iarnă. Sau e, dacă au în rucsac un termos cu ceai cald 🙂

...citește mai departe ↑

Parâng. După 30 de ani de așteptare

meet the sun @ Parang

De pe dealul Tehomirului – satul meu natal – în zilele de iarnă cu cer senin, se văd munții. Crestele lor albe, undeva la linia inimaginabilă a orizontului, au stârnit în mintea copilului ce alerga ca vrăjit să le vadă, doruri. Habar nu avea copilul din mine ce munți sunt, cât e până la ei, care e povestea lor, dar zăpezile iernii și claritatea cerului specifică anotimpului, îi făceau să se arate și astfel, să capete un sens nebunia părăsirii sobei celei calde și urcarea hai-hui, dar cu sufletul la gură a dealului – urcare deloc ușoară, mai ales că ritmul era pe măsura nerăbdării: oare s-or vedea azi??!...

...citește mai departe ↑