Iezer, viscol cu ochii-n soare pe Văcarea cea lungă

Iezer_0475.jpg

Număr puține ture de iarnă, iar dintre acestea și mai puține sunt cele în care am petrecut noaptea pe munte, și nu la adăpostul (aproape) călduros al vreunei cabane, ci la refugiu sau cort. E încă un soi de vis neîmplinit acela de a dormi la cort în zăpadă… În tura de față am reușit să-mi dorm abia a patra noapte într-un refugiu și, cu toate că sunt friguroasă și mă cam dărâmă rucsacul cu toate cele, mă regăsesc cel mai mult în experiențele de acest gen.

...citește mai departe ↑

Uriașii Ciucașului

Ciucas-Bratocea

Ciucașul acesta e un fel de munte al uriașilor încremeniți, un muzeu al figurilor de stâncă, o împărăție cucerită definitiv de vântul neobosit, un soi de verigă unică într-ale Carpaților și un colț de rai dintr-o Românie cu felurite colțuri și aprigi… colți.

...citește mai departe ↑

O zi în Bucegi, Bucșoiu-Omu-Mălăiești

Bucegi-Bucsoiu-Omu-Malaiesti-1106.jpg

în viața Muntelui sunt doar o Clipă,
în clipa mea Muntele-i cât o Viață

…nu mă pot sătura de Bucegi, muntele ăsta e perfect pentru evadări de o zi, pentru ture cu prietenii sau pentru o binevenită solitudine, muntele acesta atât de umblat îmi dezvăluie de fiecare dată un alt colțișor al său de parcă știe cu ce inimă îi urc potecile…

...citește mai departe ↑

Morar-Omu-Cerb sau O fugă la munte

Bucegi-Morar-Cerb_655.jpg

Să zicem că uneori ai sentimentul ăsta de fugit de-acasă și nu-i rău deloc. De ce fugă? Păi… fugă din mijlocul unei realități bine înfiptă în rutina lui „a face ce trebuie” sau fugă la propriu pe coclauri bucegene sau pur și simplu, o nevoie de evadare în doi alături de cineva la fel de entuziasmat în fața prognozei (aparent) nefavorabile.

...citește mai departe ↑

4 zile în Cernei-Mehedinți. Domogledul

Trasee muntii Mehedinti.

Greu cu munții care-s departe, scumpi vederii și dragi sufletului!
Mie cu atât mai mult cu cât n-am crescut prea departe de ei, ba am și venit în zonă cu excursii școlare, dar accentul nu se punea pe trasee. Îmi amintesc prea bine că-mi doream să urc tot mai sus, ceva, ceva tentative având eu, de una singură sau cu colegii. Cea mai arzândă dintre dorințe pe vremea aceea era să urc la Crucea Albă, nu știu de ce, cred că era singurul traseu de care auzisem și iată că după aproape 20 de ani am ajuns. Mi-a luat ceva, nu? Crucea m-a impresionat prin simplitatea ei, dar mai mult alura temerară a pinilor, crestele calcaroase, jocul vântului cu norii…

...citește mai departe ↑

Pe poteci de munte canadian, Mont-Tremblant

18 Mai, Parcul Natural Mont-Tremblant

În sfârșit, am fost la munte! Aveam atâtea emoții în privința asta că nici nu vă puteți imagina! Motive sunt multe și cu ocazia aceasta o să vă enumăr și câteva dintre lucrurile specifice de pe aici ca un fel de introducere a acestui prim traseu în munții canadieni:

– în primul rând pentru că îmi era dor de muntele de acasă, că abia mai puteam urmări turele și pozele prietenilor, că Eco Maratonul m-a ținut în priză și l-am urmărit cu interesul celui care ar fi participat efectiv, în sfârșit, îmi potoleam dorul de munte cu aceeași ardoare cu care mi-l provocam la loc…

...citește mai departe ↑

Poveste de iarnă în Munții Baiului

M-am gândit la tura asta ca la ultima înaintea plecării și am ținut ca ea să se întâmple indiferent de vreme, indiferent de cine poate sau nu veni. Am avut marea bucurie ca Nico, prietena mea bună, să mi se alăture, dar și mare parte din tot mai puținii pinguini rămași acasă… Vedeți voi, chiar și într-o gașcă mare de prieteni ca a noastră lipsa unuia se simte imediat. Dar să nu devenim sentimentali.

M-am gândit la tura asta ca la una în care voi spune Carpaților un pseudo-optimist adio, dar pe curând! și că fiecare privire va vrea să soarbă totul, să ia cu sine ceea ce rămâne acasă, căci nu-i așa, munții nu se mută din loc, oamenii însă da… Dar nu, n-am fost tristă, n-am simțit regretul plecării, ci am lăsat bucuria iernii și a muntelui să mă invadeze, am avut o zi minunată alături de prieteni, o zi nici prea lungă, nici prea scurtă, cu un traseu lejer și pe alocuri nedescris de frumos, o zi pe care mi-o voi aminti cu drag pentru seninătatea ei (cea sufletească firește căci cerul n-a avut nici o fereastră deschisă spre senin).

vom intra in padure si cam pana aici a fost urcusul nostru

...citește mai departe ↑