Mittlerspitz și primele zade galbene

Mittlerspitz alergare montana

După fiecare perioadă petrecută în România, reintrarea în ritmul vieții din Elveția e anevoioasă. Nu că ar fi ceva deosebit, rutina cu job în timpul săptămânii și munte în weekend e bătută în cuie încă de când locuiam în Brașov, dar există o lentoare greu suportabilă. O indecizie continuă. O lipsă de chef. Un „ceva” care se repetă de fiecare dată și care afectează inclusiv „unde mergem?”. Dar când e ultimul weekend cu vreme bună și timpul frunzelor galbene, ne urnim ca familie: ai mei pe un munte, eu pe cel de vizavi – Mittlerspitz.

...citește mai departe ↑

Livigno. Și vraja Engadinei

padure zada toamna drumetie copii

Lunga Vale Engadina din cantonul Graubünden continuă să crească în topul preferințelor mele din Elveția. Nu doar că e frumoasă, dar are ceva liniștitor ca peisaj, prin proporția echilibrată dintre înălțimile ascuțite și curbura ocrotitoare a văii, presărată cu localitățile mici și pitorești de pe malul Innului. Astfel că drumul spre Livigno (Italia) a fost o plăcere în sine, bucurându-ne totodată de ultimele zade galbene.

Și cum spiritul locului se simte mai bine la drumeții sau în alergare, am făcut multe băi de soare apreciind lipsa ceții sub care continuăm să ne ducem zilele în Altstätten… Și de care fugim de câte ori se poate.

...citește mai departe ↑

Alpstein #înAlergare – Schäfler cu Monica

trailrunning Alpstein

Fiecare tură pe munte mi-aduce bucurie, dar când mă bucur și de bucuria celuilalt, sentimentul se apropie de supraplin. Să o văd pe Monica toată un zâmbet, țopăind veselă, a fost și o aducere aminte a perioadei mele din primii ani după naștere, când ajungeam rar pe o creastă și fiecare evadare devenea un moment special.

Dor de munte, dor de a zburda câteva ore ca-n alte vremuri, dor de senzația aceea când durerile și neputința nu se mai simt, nu pentru că n-ar exista, ci pentru că trăirea clipei dă corpului o energie aparte, iar minții… eliberare. Fie și temporară, dar când știi că există și cum se simte, nu poți să nu te gândești deja la o dată viitoare.

...citește mai departe ↑

[Jurnal în mișcare 10’23] Tot vacanță e și când nu pleci undeva

toamna vacanta liana rosie

Tocmai ce a trecut prima vacanță de trei săptămâni a Mirunei, petrecută în Elveția, fără să venim în România, fără să mergem în altă parte. Mi-am imaginat cum vor decurge lucrurile, dar realitatea s-a dovedit mult peste, în sensul că nu am făcut mai nimic din ce sperasem că voi realiza nepunându-mă pe drumuri. Singurul beneficiu, dacă i se poate spune așa, e că am supraviețuit cu Miruna jeluindu-mi-se zilnic despre plictisitoarea vacanță în jurul casei, fiind și o lecție despre cum vacanța nu înseamnă automat să pleci, să călătorești. E interesant cât de repede se formează niște asocieri menite să aducă nefericirea încă de la vârste timpurii.

În privința mișcării, octombrie a fost luna lucrurilor multe și mărunte, căci mai există și din acestea. De fapt, ele sunt majoritare, dar ni se par, în mod greșit, modeste. Am avut parte de câteva alergări cu chef și de suficiente mini drumeții cât să mă simt pregătită pentru un noiembrie în care chiar vine toamna.

...citește mai departe ↑

Regitzer Spitz, o drumeție pe o stâncărie văzută adesea de pe autostradă

Flaescherberg Regitzer Spitz 2

N-ai cum să nu remarci tăietura peretelui Fläscherberg când treci pe autostrada de pe Valea Rinului, deși pe hartă boțul de stâncă e o nimica toată, mai ales că face parte dintr-o grupă a Alpilor cu vârfuri de aproape 3000m. Dar când iarna e instalată pe creste, prognoza nehotărâtă, musafirul dornic de munte, dar echipamentul nu e potrivit pentru condiții alpine, un asemenea loc e foarte bun pentru tropăit. Regitzer Spitz.

Nu e o tură spectaculoasă, mai degrabă una de cunoaștere a ce se mai găsește prin Elveția, însă are postare separată fiind printre puținele alături de Andrei și fără Miruna, rămasă acasă cu bunica.

...citește mai departe ↑