Pentru prima oară în Munții Țaga

Când descopăr locuri noi pe lângă Brașov, și știu că sunt abia la început!, mă încearcă sentimente contradictorii, regretul timpului pierdut – „de ce mi-a luat atât?!?” și entuziasmul lui „abia aștept să revin!”. Desigur, ambele se vor mai estompa în cazul meu, însă Munții Țaga au toate ingredientele pentru a-și face loc printre răspunsurile lui „unde să mai mergem?”. Căci e un munte de mers cu prietenii, nicidecum singur, de stat peste noapte la foc, de explorat prin sălbăticie atunci când vrei o pauză de la potecile clasice.

...citește mai departe ↑

Descoperind Munții Harghitei


Îmi încep pledoaria pentru acești munți povestindu-vă zile posomorâte de toamnă încă verde într-un aproape trecut octombrie, înălțimi cu aspect de deal, mai toate împădurite, geaba cauți culmi golașe și creste stâncoase, văi după alte văi, mai toate identice, de parcă singurul reper e soarele când răzbate prin nori, labirintul de drumuri forestiere cu potențial sigur de înnămolire și rătăcire, un peisaj aparent monoton cu inserții antropice, dar în care mi s-au redefinit liniștea, discreția, sălbăticia și o atmosferă nordică după care sufletul mea tânjea fără să-mi spună.

...citește mai departe ↑

Bucegi x 30, după șase ani am ajuns la Sfinx

Sfinxul din Bucegi

Tura de sâmbătă, a 30-a în Bucegi, a fost un exemplu de cum te poți bucura de un munte pe care ai fost de (ne)numărate ori, un munte aglomerat a cărui reputație e știrbită doar în mintea celor care nu-l cunosc. Fără îndoială, evenimentul turei a fost întâlnirea cu Sfinxul, dar au fost și alte premiere: vârful Găvanele, Omul-Babele pe poteca La Cerdac. Șiii, în sfârșit, am și eu o poză cu Sfinxul și nu sunt singura din grup, se pare că am așteptat condițiile meteo prielnice ca să-l prindem singur, pe principiul: dacă vine apocalipsa, mergem la Sfinx 🙂

...citește mai departe ↑

Uriașii Ciucașului

Ciucas-Bratocea

Ciucașul acesta e un fel de munte al uriașilor încremeniți, un muzeu al figurilor de stâncă, o împărăție cucerită definitiv de vântul neobosit, un soi de verigă unică într-ale Carpaților și un colț de rai dintr-o Românie cu felurite colțuri și aprigi… colți.

...citește mai departe ↑

La Mont-Orford pe chelul Mont-Chauve

noiembrie 2013, Mont-Chauve pe traseul Ruisseau-David, 10km, 3 ore

Mont-Orford. Mont-Chauve

Cum în Quebec orice munte, muntișor, deal, delușor, orice ridicătură din câmpie, orice gâlmă cât de cât are în nume prefixul „mont-”, turele noastre în căutarea munților stau destul de frustrant tocmai la capitolul… munte. Chiar și așa nevoia de a urca ne-a mai scos încă o dată din casă transformându-se în nevoia de mișcare, de natură, de evadare din oraș, de… altceva.

...citește mai departe ↑

Privelişti din Piatra Mare

Încă o tură de duminică, de noiembrie şi de toamnă târzie, o zi frumoasă cu munte blând şi privelişti largi, fără prea multă alergătură, dar cu prietenii împreună şi cred că în definitiv, să faci ce-ţi place şi cu cine-ţi place e cam tot ce contează.

Spun asta pentru că, peste timp, ziua de sâmbătă în care am fost fată de casă (am gătit şi-am făcut curăţenie, bonus am tras de nas la fiecare 2-3 minute) va fi pe deplin uitată, pe când cea de duminică a intrat deja în cartea amintirilor de suflet. Şi de o voi pierde eu cumva, n-o vor pierde prietenii mei.

...citește mai departe ↑

Limpeziri de toamnă

Bucegi. Toamna in padurea de brad

Îmi spun că nu-i un semn în norii ce trec
că nici o grabă nu mai e în frunza ce-a căzut
că sunt un martor anonim din anonimii ce-au trecut
prin toamnă ca un nasture-atârnând la un palton defect.

Dar nu-i aşa.

Semnele sunt de când lumea, oamenii nu.
Pe când ceaţa urcă, ploaia coboară
păsările mici ciugulesc doar prin iarbă
păsările mari doar prin înalturi zboară.

Indiferenţa e o artă
în lumea privitorului ce-i pasă.

...citește mai departe ↑

Pagina 123