meet the sun
Cu toate că am văzut deja ghiocei în grădinile brașovenilor, țineam să îi văd pe întâii sălbatici pe Tâmpa. Eram sigură că îi voi găsi, acum două săptămâni se arătaseră, timpurii și minunate, florile de Crucea Voinicului. O sâmbătă mohorâtă (zici că se sprijinea cerul pe Postăvaru), dar pe care alergarea ușoară în doi și floricele acestei primăvăratice ierni au înveselit-o 🙂
Vremea nu prevestea prea multe în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar ce-mi propusesem eu, să alerg și să scot schiurile de tură din debara, părea compromis (ploaie, motivație neclară…). Nu știu cum, dar am reușit să le fac pe amândouă 🙂
Ambele, realizări modeste, marchează însă începerea 2016-lui meu sportiv și mai ales, învingerea comodității în zilele înnorate și ușor ploioase. În felul ăsta mi-am mai conturat și eu impresii despre cum decurge schiul în Poiană și alte detalii de logistică, ca să-mi fie mai ușor data viitoare.
Se împlinea o lună de când nu mai ieșisem pe munte, în Postăvaru încă nu fusesem și mai era și ziua mea – până acum nu m-a mai găsit vreun 15 martie pe munte. Negreșit intuiam și o plimbare prin Brașov, orașul pentru care cultiv tot mai multe sentimente și motive de a-l revedea.
Iar să schiez în Poiană, o nouă incursiune pe schiuri de tură în lumea necunoscută a stațiunilor montane, acea Poiană a Norei din Accidentul lui Mihail Sebastian la care inevitabil mi-a tot revenit gândul, deja aveam toate ingredientele unui tort perfect al aniversării de 34. La capitolul cadouri sunt extrem de pretențioasă drept pentru care Tâmpa m-a așteptat cu ghiocei pe costișele sale calcaroase.