[jurnal covid-19] Când copiii încep să urce munții

Pe blogul mamei ei, Miruna are o secțiune dedicată. Cândva, va fi poate dezamăgită că am scris prea puțin despre ea sau, dimpotrivă, că am scris prea personal. Eu cred că am scris echilibrat și îi dăruiesc niște amintiri cât mai apropiate de adevăr, nu îndulcite de trecerea timpului și de puzzle-ul pozelor. Ferindu-mă de obișnuința zilelor cu un copil mic (vesele, agitate, plictisite, enervante, istovitoare etc.), am pus deoparte în jurnal momentele speciale. Mai ales atunci când suntem doar noi două și eu uit să-i fiu mamă, ci parteneră de umblat câmpii.

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2018. Primul semimaraton muncit

Îl abia așteptam din februarie. Dacă spun că m-am antrenat pentru acest semimaraton, ar fi trebuit să existe și o strategie, dar am aflat la final că de fapt nu am avut-o. M-a ajutat enorm să urmez un program de alergare și să cresc distanțele și uneori, viteza, m-a făcut să ies din casă chiar și atunci când eram obosită și fără chef. Mi-au plăcut multe dintre alergări, au fost și relaxante, terapeutice, motivante și muncite la un loc așa cum o cursă n-are cum să fie. Sau nu o cursă de-a mea unde evident încerc să folosesc toate resursele căci așa e atunci când alergi rar la câte un concurs: devine un eveniment, o arteziană de emoții, vrei să recuperezi timpul considerat pierdut, un fel de totul sau nimic.

...citește mai departe ↑

Tâmpa, dacă n-ar fi ea, ce-aș mai fi eu


Cu zăpezile ce tot vin și pleacă, mersul cu Miruna pe munte s-a redus destul de mult, drumețiile sunt mai rare și mai scurte. Când ea doarme și soarele sau ceața mă ademenesc, când am nevoie de pădure ca de terapie, atunci alerg. Cert e că mă simt mult mai bine de când locuiesc sub pădure, sub Tâmpa, asta nepresupunând că fac și mai multă mișcare, ci doar că am confortul că o pot face oricând, dar mai ales, la nevoie. Nici de priveliște nu m-am săturat încă, de multe ori nici nu mai simt nevoia să ies, îmi ajunge să deschid geamul și să privesc pădurea.

...citește mai departe ↑

Câțiva pași prin Bucegi, pe Lempeș sau pe Tâmpa de lângă tâmplă

Bucegi-Piatra-Arsa-052.jpg

Cum vremea marilor ture e puțin amânată, e momentul potrivit de a demonstra că nu trebuie să faci pe naiba-n patru ca să te bucuri de natură și… puțină aventură. Acum, natura, ca și frumusețea, stă în ochiul și-n sufletul privitorului, când nu poți avea parte de cantitate faci zoom și poate capeți calitate. Iar aventura să zicem că e dată de ploile printre care te poți strecura ori ba.

...citește mai departe ↑

În alergare după ghiocei… pe Tâmpa

Tampa-primavara-flori-05.jpg

Cu toate că am văzut deja ghiocei în grădinile brașovenilor, țineam să îi văd pe întâii sălbatici pe Tâmpa. Eram sigură că îi voi găsi, acum două săptămâni se arătaseră, timpurii și minunate, florile de Crucea Voinicului. O sâmbătă mohorâtă (zici că se sprijinea cerul pe Postăvaru), dar pe care alergarea ușoară în doi și floricele acestei primăvăratice ierni au înveselit-o 🙂

...citește mai departe ↑

Primul schi de tură și prima alergare pe 2016

Poiana-Brasov-1-rw
Vremea nu prevestea prea multe în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar ce-mi propusesem eu, să alerg și să scot schiurile de tură din debara, părea compromis (ploaie, motivație neclară…). Nu știu cum, dar am reușit să le fac pe amândouă 🙂
Ambele, realizări modeste, marchează însă începerea 2016-lui meu sportiv și mai ales, învingerea comodității în zilele înnorate și ușor ploioase. În felul ăsta mi-am mai conturat și eu impresii despre cum decurge schiul în Poiană și alte detalii de logistică, ca să-mi fie mai ușor data viitoare.

...citește mai departe ↑

Pagina 12