Agonia sau Carabusul de mai

Traieste prea putin pentru cat de mult ar trebui s-o faca. Inofensiv, cu picioruse moi si catifelate este simbolul unei primaveri ajunse la maturitate. Moartea lui e urata (se zbate pana la ultima suflare intors pe spate nemaiputand sa revina la pozitia care sa-i permita sa zboare) si poate de-asta ma impresioneaza atat de mult. Mi-amintesc ca odata, sub un ulm- unul dintre copacii lui preferati, erau cativa zeci ce se zbateau astfel. Mi s-a parut ca vad un cimitir viu si oricat incercam sa-i intorc pe piciorusele lor faceau cativa pasi ametiti prin iarba si iarasi se intorceau la agonia lor. I-am lasat acolo intelegand ca probabil ei sunt fericiti: au asigurat viitorul si existenta lor si-a implinit rostul.

...citește mai departe ↑

Si daca e asa cum nu e

Intri si tragi usa dupa tine,

tragi perdeaua,

cobori oblonul

si

zavorat

dincolo de pereti

descoperi

ca toate cheile

sunt in tine.

Cine are nevoie de ferestre

cand sufletul se furiseaza afara

prin cel mai tainic

nevazut

ungher.

Cine are nevoie de trepte

cand aripile se deschid

inainte de-a atinge pamantul

Ah, si norii acestia

ce se tot aduna grei

si singuri

aprinsi de soarele

din apus.

Si doar norii acestia

iti vor ploua cararile

si din noroi

visul ascuns.

 

...citește mai departe ↑

Pagina 1234