meet the sun
pentru cei care-au fost uitati asteptand, pentru cei care traiesc asteptand, pentru cei care nu mai vor decat asteptand, pentru cei care adorm asteptand, pentru ceilalti, n-am facut nimic, n-am potrivit imagini versurilor, n-am cautat printre flori… pentru ceilalti, am cateva cuvinte: viata e o lunga asteptare a mortii, dar am putea privi ceasul mai …
de-as putea, m-as ascunde printre randuri…
dar nu am decat o masca galbena
si cateva picaturi de cerneala…
Don Quijote va muri sperand, visand, luptand. Stralucirea din ochii lui va muri… ultima. Cand intunericul se va lasa peste campiile de dincolo de ferestre, campiile de dincoace de pleoape se vor deschide mai largi si mai inflorite ca oricand.
Se zice că speranţa moare ultima. Astea care se zic aşa, din moşi strămoşi, nu-mi inspiră foarte multă încredere. De multe ori “chestiile” ce se moştenesc se iau de bune ca fiind verificate şi tocmai moştenirea aceasta perpetuă le dă calitatea “de bune”; deseori în medii închise devin mentalităţi, iar câteodată – şi mai rău de-atât – devin principii.
Am scris despre multe pe-aici, despre copii insa – niciodata. Nu ca n-as fi vrut sau n-as fi avut ce spune, dar copiii sunt pentru mine de neatins, nici macar in cuvinte.