diamonds are the SUN’s best friends
intr-o dimineata m-a privit soarele…
intr-o dimineata m-a privit soarele…
In fapt,
Noi rasarim, noi apunem,
Soarele ramane acelasi
Tocmai de aceea
Rasaritul si Apusul ne apartin,
Lumina si Intunericul, nu.
Reveniti in poiana refugiului Spirlea, ne-am asezat la masa de lemn de langa si-am scos cina: un mar verde si putina apa. Soarele apunea incet si doar creasta mai era luminata. Fusesem acolo sus. Acolo sus. Acolo. Stateam asezata la masa si aveam senzatia ca e dimineata si ca urmeaza sa plec la drum. Cam puternic sentimentul ala pentru o senzatie. As mai fi urcat o data si inc-o data!
Simteam mirosul stancii in nari, o simteam imprimata in palme, in mine.
In lumina aceea stranie a descoperit că ii place clădirea de la numărul 46, una dintre cele multe, pe lângă care-a mai trecut de-atâtea ori, însă niciodată parcă îndeajuns de atentă.
Dupa toate acestea nu-mi ramane decat sa simt fericirea invadandu-ma! De ce naiba vorbesc despre fericire cand ea nu vorbeste cu mine?
Pentru ca am ramas amandoua ca doua siluete subtiri de fantoma.
Eu inspre ea, ea intoarsa-nspre perete.
Soarele ne alatura umbrele pe acelasi zid.
Pana la apus.