Florile Soarelui
de-as putea, m-as ascunde printre randuri…
dar nu am decat o masca galbena
si cateva picaturi de cerneala…
de-as putea, m-as ascunde printre randuri…
dar nu am decat o masca galbena
si cateva picaturi de cerneala…
Pe dealurile Tehomirului, un sat gorjean. Pe dealurile copilăriei. Cu cizme prin noroi și zăpadă, urcând dealul, coborând valea, regăsind pădurea, poienile, pârâiașele, tufele scuturate de muri, tufele de măceș cu încă roșii măceșe rămase încremenite. Regăsind bucuria!
Daca e sa ma imaginez peste ani si sa ma gandesc la ce voi povesti despre prima mea tura in Ceahlau (6-8 noiembrie 2009), am un prim si sigur raspuns: soarele rasarind.
Apoi as respira adanc aerul amintirii acelor doua dimineti ireal de frumoase si as continua cu vantul de pe Toaca, padurea invaluita in ceata de la intoarcere, potecile acoperite de covorul acelor de zada, privelistea superba de la Cascada Duruitoarea, limba infricosatoare de gheata pe care piatra s-a auzit pret de un minut cazand, aerul rece al noptii cand luna se ascundea in nori, tovarasii de drum alaturi de care m-am bucurat si ma opresc aici caci voi a incepe cu inceputul!
Fericirea e atât de des acolo sus pe munte. Când soarele apune, cerul e colorat intens, zăpada nu mai e un obstacol, ci o cale de a simți imensitatea. Albă.
Dupa-amiezile nu mi s-au parut niciodata lungi.
Caldura se strecoara pe sub perdea, soarele chicoteste intr-un ochi de sticla imprastiindu-se inauntru, linistea de afara e cu adevarat morbida, ii simt pe toti cum zac tolaniti care pe unde-au prins si doar scartiitul periodic al rotilor autobuzului oprindu-se in statie pare sa-mi aminteasca ca nu dorm, ca sunt aici treaza, dialogand cu personajul principal al unui fotoliu gol sau patrulandu-mi papucii pe doua sensuri prin hol…
Ascult… ce v-am pus si voua… si face cat restul cuvintelor…