Povestindu-ţi oraşul. Un Braşov pentru fiecare dor
Braşovul e unul dintre puţinele oraşe de care mi se face dor. N-am crescut acolo, nu-l cunosc prea bine, nu ştiu mai nimic despre el.
Braşovul e unul dintre puţinele oraşe de care mi se face dor. N-am crescut acolo, nu-l cunosc prea bine, nu ştiu mai nimic despre el.
Cum eram sigură că orașul ăsta ascunde multe locuri frumoase ce nu sunt menționate în pliantele dedicate turiștilor, am avut destulă motivație cât să ies din casă într-o zi geroasă, dar promițătoare căci soarele strălucea frumos. Pustiu cum m-am obișnuit deja, orașul m-a întâmpinat în fanfara clopotelor Bisericii Sf. Bartolomeu semn că slujba se încheiase. Pe stradă, bătrâni ieșiți de la biserică și mame împingând cărucioare pe piatra cubică. Și eu.
Într-o zi cu soare (adică ieri) și cu ger (tot ieri) am pornit la drum lung prin oraș, în căutarea statuilor și detaliilor de arhitectură încă nefotografiate. Și da, le simțeam că există, le-am și găsit, dar am și rămas cu siguranța că încă mai sunt multe pe care le-am ratat.
Adică eu și blogul ne-am creeat un album foto plin de soare.
Stă c-un ochi în calendar
Şi cu altul la teve
Unde ascultă la bondar
Zicerile despre vreme.
Ţine pregătite-n hol
Şase ghete lustruite
Şalul parfumat, maro
Aripile ceruite.
I-au ieşit alte surori
Prea devreme la plimbare
Şi-acum zac cu nouă doctori
Şi-o duzină de flacoane.
Stă şi-aşteaptă primăvara
Cumpătată şi cuminte
Să se dezgheţe cărarea
Să plesnească din seminţe.
Nu-i suficient o rază
Sau o floare mai de soi
Iarna poate fi de groază
Când se-ntoarce înapoi.