Kilometri trec unul câte unul și când se-adună de jumătatea turei știu că o vom termina. Am tot felul de probleme cu așezatul tălpilor pe pedale, cu firele de păr ce-mi intră în ochi ca și musculițele ce joacă ping-pong între pleoape și lentile, cu ochelarii ce mi se lasă pe nas, cu înțepăturile imaginare de insecte, căci da, eu nu pot încă să mă scarpin din mers. Deja am avansat foarte mult cu mișcarea degetelor spre schimbător sau spre frână, dar cam asta e tot ce pot face.

A, mă pot totuși ridica un centimetru din șa, dar nu reușesc la toate hopurile – e mai mult pentru restabilirea confortului.

...citește mai departe ↑