meet the sun
Nu știu dacă blogul meu e unul „de munte”, dar pentru cei ce caută trasee și ajung pe-aici, poate fi considerat unul. Să zicem că am suficiente drumeții la activ cât să grupez idei și să public săptămânal câte un articol ca în titlul de mai sus. La câte jurnale am scris și la câte subiecte ating prin ele, sigur n-aș duce lipsă de conținut.
De ce demoni? Pentru că mi se spune des asta, că am demoni, că am pitici etc. iar eu nu consider că ar fi un neadevăr, dimpotrivă, un fapt, o stare şi o luptă continuă pe care o duc în ritmul propriu. Nu e o chestie rea să ai demoni interiori, rău e să îi ai şi nu îi recunoşti, să fii ipocrit, să pozezi în „toate bune şi frumoase” şi să funcţionezi în ritmul altora şi nu în al tău.
Câteva exemple de ce înţeleg eu când mă refer la demoni interiori: complexe de inferioritate, sensibilitate la opiniile altora, compararea cu ceilalţi, frustrări, agresivitate, angoasa lipsei de sens a propriei existenţe etc.
Demonii sunt făcuţi pentru a fi înfruntaţi, secretul fiind doar în alegerea luptei şi privitului în ochi: nu când vor demonii, ci numai atunci când vrei tu. Demonii interiori au ca arme ambiţiile, vanitatea, orgoliul, graba. Tu, ca om sincer cu tine însuţi, ca om transparent, ai puţine şi greu de purtat arme: acceptul de sine, răbdarea.
Deşi sunt născută primăvara, îmi număr anii mai mult toamna odată cu schimbările cele mai mari din viaţa mea. Şi uneori îi scad anii, nu doar îi cresc, iar numărătorile nu sunt neaparat din unu în unu.
Unele cuvinte mă urăsc.
Intru în curtea lor
şi toate se dau duse de-acasă.
Numai alea sincere, dar abrupte
mă aşteaptă în grădină cu mâinile în şold.
Eu le dau bună ziua şi ele,
ele îmi răspund cu: aha.
Să le rostesc e ca şi cum
mi-aş închide umbrela
din calea grindinii.
Să nu le rostesc e ca şi cum
mi-aş încorseta tălpile
în beton.
Şi tot aşteptăm faţă în faţă
vremea cuvintelor de mijloc ce-a trecut.
M-am rupt într-o singură bucată
şi m-am dat mie să-mi astâmpăr foamea de lume
până când mi-am muşcat din obraz
mestecând cu prea multă grabă
ca tot omul necopt pe muchii de sine.
De-atunci mi-am tot vindecat rana,
şi mi-am iertat sporadic, dinţii.