[Jurnal în mișcare 02’25] Antrenând mintea, picioarele o vor urma

Antrenând mintea alergare iarna padure ecou

Februarie nu e printre preferatele mele, dar cea care se încheie azi a fost suportabilă. Nu am făcut nimic memorabil, dar poate rămâne în istorie ca luna în care am început să învăț germană elvețiană. Că dacă nu mă motivez să evoluez cu cea standard, măcar să înțeleg mai mult din ce vorbesc colegii mei de serviciu sau de alergare, mamele de la școală sau, pur și simplu, unii oameni din jur cu care simt nevoia să comunic mai bine.

Cu alergarea, simt că am început bine sezonul, dar pentru că întotdeauna e loc și de puțină dramă, faptul că nu întineresc vine la pachet cu rugină ici-colo… Iar dacă spuneam cu superficialitate că antrenând mintea, picioarele o vor urma, am cobit. Acum chiar trebuie să fac asta.

...citește mai departe ↑

PA. Şi câinii plâng

Maidanezul blond avea o dâră umedă pornită din ochiul stâng, cel dintre mine, proaspăt alimentată. Aştepta semaforul cu aceeaşi înfrigurare ca şi mine, doar că mie chiar îmi era frig. Poate şi de la oboseală, nu doar de la iarnă. Dincolo ne aşteptau metroul, pe mine, şi alţi doi maidanezi, pe el.

Am traversat cu paşi grăbiţi, el un pic înaintea mea. Dincolo, s-a uitat la cei doi confraţi încolăciţi în limita capacului rotund de canal. Cei doi nu s-au uitat însă la el. Eu am trecut mai departe şi-am întors capul. Voiam povestea, finalul.

Dar maidanezul blond s-a aşezat din nou la semafor. Înfrigurat. Se întorcea de unde venise. Sau doar îşi exersa reflexele la culoarea verde.

...citește mai departe ↑