[jurnal covid-19] Martie. 2020 – anul unui coronavirus de pomină
Nu mai există idei legate ci doar stări între virgule. Cam la asta se rezumă martie 2020, anul unui coronavirus de pomină.
Nu mai există idei legate ci doar stări între virgule. Cam la asta se rezumă martie 2020, anul unui coronavirus de pomină.
Civismul nu se predă, se deprinde, și gradul lui reflectă pe deplin sănătatea unei țări, nativă sau adoptivă.
Indiferența noastră a crescut dopurile din urechile politicienilor și ne aud tot mai slab. În lipsa strigătului specia asta de umanoizi ce ne conduce crede că o ducem bine și că ne convine totul. Doar n-o să vină să ne întrebe personal: totul bine, vă mai servesc cu ceva? Poate la voi, cei care nu mai aveți nevoie să vă implicați, au venit și au întrebat. Aaa, nu? atunci bănuiesc că încă mai așteptați…
Nu există români plecați afară, nu există români rămași acasă, ci există pur și simplu români dintr-o nouă generație care a încetat să se mai complacă în a fi încă o… ”generație de sacrifiu”.
În “După dealuri” nu poţi salva, nu poţi interveni, nu poţi condamna ceva anume, trebuie să condamni tot.
A trebuit să ajung în Germania, Balingen, ca să pot scrie despre un lucru care m-a mâhnit de multă vreme încoace şi despre care mereu am amânat a scrie, dar uite că m-a stârnit o realitate nu neapărat crudă prin adevărul ei, ci mişelească prin lipsa crasă a românului de auto-apreciere…