Cum am ajuns aici

viata expat singurate natura alergare

Între toamnă și iarnă, pe un forestier îmbibat de apă, printr-o pădure ca un scut în calea vântului și-a burniței reci, iată-mă alergând cu încă două fete pe care abia le cunosc. Vorbim în engleză, limba care ne conectează poveștile rulate rapid, cu rândul, pentru că venim din țări și culturi diferite și simțim deopotrivă nevoia de-a completa tabloul lui Cum am ajuns aici. Măcar suntem vorbărețe și asta continuă să mă uimească oriunde în lume: fetele care aleargă, vorbesc pe măsură!

...citește mai departe ↑

Seri pentru suflet

Nu există ape tulburi pe care adevărata prietenie să nu le limpezească.

Chipurile lor îmi erau atât de dragi că, de s-ar fi putut, le-aş fi spus braţelor să se lungească şi să-i adune pe toţi într-o îmbrăţişare care să-i suprindă de câtă putere are în ea Pitica. Şi da, la asta mă gândeam Căpitane, când pierdută preţ de câteva clipe, îmi promiteam să-mi amintesc de seara asta de câte ori mi-o fi greu prin străini…

...citește mai departe ↑