Lucruri vechi între A da şi A dărui

Avem cu toţii, aproape fără excepţie, lucruri vechi de care nu ne atingem cu lunile, cu anii sau chiar cu zecile de ani, asta dacă excludem momentele când facem curăţenie sau reorganizăm spaţiul de depozitare. Unii avem mai puţine, alţii mai multe, nu cantitatea fiind subiectul interesant, ci calitatea lor, valoarea utilitară, financiară şi desigur, intenţionat lăsată la urmă, valoarea sentimentală, umană pe care multora dintre ele o atribuim cu sau fără temei.

vine o zi când povestea unora dintre lucrurile vechi se încheie, asta ne e clar şi atunci ajungem la a sta între două verbe, a da şi a dărui, de ale căror sensuri de dicţionar nu ne legăm căci sunt destul de clar canalizate în contextul dat. Şi cu toate acestea se produce o nuanţare ce odată înţeleasă ne-ar ajuta să ne desprindem mai uşor de unele dintre lucruri.

Read more…

...citește mai departe ↑

Status

Ce voi povesti nu are relevanţă ca poveste în sine, ci ca un exemplu de cum se întâmplă lucrurile în viaţă uneori.

Acum o săptămână nu se întâmpla nimic.
Apoi, i-am găsit un doctor potrivit mamei.
Apoi, am fost anunţată că va urma să plec în interes de serviciu vreo patru luni în Cehia.
Apoi, doctorul – doctoriţa mai bine zis – mi-a cerut să o aduc urgent pe mama căci o poate interna.
Mamă, vino la Bucureşti! Nu ştiu cum, dar până diseară să fii aici!

...citește mai departe ↑

PAfoto s-a încheiat

Sunt cel mai frumos din pădurea aceasta! exclamă el parafrazând versul auzit odată demult la doi tineri ce-i stăteau la umbră şi ascultau o cutiuţă cu antenă. Eram cel mai înalt, lăstărişul abia de-mi gâdila glezna. Se făcea mereu popas la umbra mea. Părinţii boemi, copiii… cam zgomotoşi. Ce mă mai scuipau când se jucau de-a ascunsul! Pădurea a tot crescut în jurul meu de-atunci! Un car îmi râcâie neostenit la rădăcină, va avea ceva de lucru că nu-s de azi, de ieri pe pământ. Dar şi el are familie mare!

...citește mai departe ↑