Ultima nostalgie. PAfoto – un nou concurs de Călin Hera

O furase din Buşteni, abia o suise în căruţă şi acum mergea alene, trăncănind singur pe lângă cal:
– Unde mergi cu cabina asta?
– La fer vechi, un’ să merg?
– Păi şi la Diham ce caţi?
– Or mai fi fierotenii pe firu’ apii.
– N-ai ce mai căta, s-au strâns gunoaiele!
Tăcu. Se uită în sus că-şi simţea ochii umezi.
– Vezi tu muntele ăsta mare? Bucşoiu îi spune! Îi umblai coclaurile odată!
Dădu jos cabina ce-i păru mult mai uşoară acum şi dezlegă calul. Apoi o apucă spre pădure fără să caute o potecă anume.

...citește mai departe ↑

Copilul şi mărul

copilul si marul

Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.

După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Stela şi dealurile

Tehomir. Satul natal in aprilie

La noi în sat era un obicei să se scoată prima oară în an vitele la păscut în ziua de Paşti. Iarba apuca să crească cât de cât, iar noi aveam o distracţie pe post de ocupaţie într-una din zilele de peste an când eram scutiţi de… treburi. Cu toţii aproape mergeam la grajd, o ţesălam pe Stela, o dezlegam de la iesle şi porneam spre deal prin livadă. Ăi bătrâni rămâneau aici, la vorbă, noi o mânam pe Stela mai departe. Ea s-ar fi oprit la păscut oriunde, cred că mirosul ierbii o droga de-a dreptul, dar noi voiam să ajungem cât mai departe. Să vedem satul de sus. Cam aşa.

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Stela

Parte de carte. Cartea veche, pagini ingalbenite, amintiri...

Eu o aveam pe Stela, ea pe Viorica. Între cele două vaci se legase o prietenie strânsă ca şi între noi două. Eu copil, ea ceva mai mare. Venea de la oraş în vacanţe. Aducea cărţi. Citea cu creionul în mână şi scria notiţe pe care le lăsa între filele potrivite. Eu făceam doar linişte. Aplecarea ei peste carte mă fascina. Ca să pot sta mai uşor cuminte, mi-am luat o carte veche din podul casei. Mirosea frumos. Trăgeam cu ochiul la Miha, la Stela, la câmpul verde. Când m-am trezit citind, nu ştiu.

...citește mai departe ↑

OBServatorul de OBSesii

Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a

...citește mai departe ↑