PAfoto s-a încheiat

Sunt cel mai frumos din pădurea aceasta! exclamă el parafrazând versul auzit odată demult la doi tineri ce-i stăteau la umbră şi ascultau o cutiuţă cu antenă. Eram cel mai înalt, lăstărişul abia de-mi gâdila glezna. Se făcea mereu popas la umbra mea. Părinţii boemi, copiii… cam zgomotoşi. Ce mă mai scuipau când se jucau de-a ascunsul! Pădurea a tot crescut în jurul meu de-atunci! Un car îmi râcâie neostenit la rădăcină, va avea ceva de lucru că nu-s de azi, de ieri pe pământ. Dar şi el are familie mare!

...citește mai departe ↑

PAct

Cei ce umblă mai puţin prin vacanţe şi mai mult pe bloguri, ştiu că tot particip la un concurs de proză arhiscurtă PAfoto de ceva vreme. Nu e pe bani sau premii ci doar pe provocare şi din drag pentru acest gen de proză: Călin ne arată o fotografie şi poveştile noastre în (jur de)

...citește mai departe ↑

PArfumul

Ziua cea mare a vernisajului. Totul era aranjat în detaliu, doar întâlnirea cu el o emoţiona teribil. Împrumutase o rochie trăsnet şi-şi cumpărase un nou parfum: C-THRU. Golden. Touch. Citi pe silabe şi se simţi… strălucind. Ea, cea mai mereu plină de uleiuri şi vopsele…

Tabloul la care se uita, îl pictase special pentru el şi acum îi putea spune asta.
– E extraordinar! Ce talent! exclamă el trivial şi o privi fără a-şi cenzura atracţia, dimpotrivă! Se simţi adulmecată ca de un bărbat oarecare, străin. Se simţi ca o femeie oarecare ce ridică privirile doar în urma unor paşi de parfum.
– Încă nu s-a vândut! îi răspunse rece şi tabloul i se păru dintr-o dată, hidos…

...citește mai departe ↑

Monolog mut

Haide vino, apropie-te și lasă-mi ceva! Pari un om de treabă și cu stare. Hai frățioare, chiar am nevoie de bani, luna asta sunt în groapă rău și cei din țară așteaptă să le trimit! Te uiți la autorizație? Daa, prinde la public că de-aia am împrumutat-o de la Lorenzo cât e în vacanță! Oricum, cine s-ar prinde că e o altă moacă? Ce te miri așa? Normal că stau ca o piatră, dacă ți-ar trebui bani ai sta și tu! Fiecare secundă poate însemna un cent! Deci, dai și tu ceva? Nimic. Pleacă naibii! Next!

...citește mai departe ↑

PAveste rotundă

mingea de la malul marii

De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.

...citește mai departe ↑

Figurantul

În barca ce taie valurile nu suntem noi doi. Nu mă confunda cu vreunul din personaje căci nu m-aş căra cu sacoşe după mine prin Paris! Aş prefera o rochie uşoară, o pălărie împletită şi o gentuţă pentru cheile unei camere de hotel veche şi mică. Eu nu port geci portocalii, deci nu mie mi-ai dat întâlnire acolo. Nu-ţi şoptesc ceva la ureche şi nici nu ascult muzica ce iese din degetele tale. Nu-mi împărtăşesc secretele. Eu nu aparţin vreunei poveşti şi nu-mi apare numele pe vreun generic. Eu tac.

...citește mai departe ↑

Etape PAfoto. Cele vechi la vot, cele noi la lumină

Pompierii lui Calin Hera

De plictiseală.
Teroarea cuprinsese orăşelul de când apăruseră uriaşii gândaci negri. Nu se ştie când şi unde a început totul, dar zvonurile au circulat cu viteză. Paranoia s-a întins astfel, ca focul şi toată lumea s-a mobilizat la căutarea gândacilor. Un bâzâit înfiorător venind dintr-o casă părăsită i-a convins că acela e cuibul şi au hotărât să-i dea foc. Pompierii au supravegheat mândri ca nişte eroi extincţia uriaşelor insecte, pe care repet, nu le-a văzut nimeni, dar oraşul a fost salvat. De plictiseală.

...citește mai departe ↑