Primăverile Selenei II

De la o vreme am dat de numele ei prin ziare, pe bloguri. N-am vrut să cred că e ea. Am evitat să intru pe blog, să citesc, să aflu. Voiam să rămân cu impresia că ea e bine, că e vorba de altcineva. Azi însă, am dat iar peste link şi am hotărât să nu mă mai ascund de chipul hidos al vieţii. Selena e din nou bolnavă. Lupta ei continuă ca şi acum două primăveri.

Mai des decât am fost eu pe munte, a fost ea prin spitale…

...citește mai departe ↑

Primăvară în Munţii Măcinului

Dacă primăvara m-ar putea vindeca de toate, m-aş îmbolnăvi pe veci de ea… Sâmbătă dis-de-dimineaţă am plecat spre Măcin, despre care ştiam ca mai toată lumea că-s nişte munţişori, dar o privire fugară pe hartă cu-o seară înainte, mă lămurise că înălţimea maximă de 467m a Ţutuiatului e compensată cel puţin prin întinderea pe o

...citește mai departe ↑

Agonia sau Carabusul de mai

Traieste prea putin pentru cat de mult ar trebui s-o faca. Inofensiv, cu picioruse moi si catifelate este simbolul unei primaveri ajunse la maturitate. Moartea lui e urata (se zbate pana la ultima suflare intors pe spate nemaiputand sa revina la pozitia care sa-i permita sa zboare) si poate de-asta ma impresioneaza atat de mult. Mi-amintesc ca odata, sub un ulm- unul dintre copacii lui preferati, erau cativa zeci ce se zbateau astfel. Mi s-a parut ca vad un cimitir viu si oricat incercam sa-i intorc pe piciorusele lor faceau cativa pasi ametiti prin iarba si iarasi se intorceau la agonia lor. I-am lasat acolo intelegand ca probabil ei sunt fericiti: au asigurat viitorul si existenta lor si-a implinit rostul.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234