meet the sun
Pinguini cu mic, cu mare
Au făcut de-o trupă mare
Şi-au încălecat pe-o şa
Ca să treacă Dunărea
De la Călăraşi cu bacul
La vecinul nost’, bulgarul.
Şi de-acolo mai departe
Spre Srebarna printre sate.
Povestea-i de-acum o proză
La trei rânduri câte-o poză
Cine-o ştie să trăiască
Cine nu, să o citească.
Kilometri trec unul câte unul și când se-adună de jumătatea turei știu că o vom termina. Am tot felul de probleme cu așezatul tălpilor pe pedale, cu firele de păr ce-mi intră în ochi ca și musculițele ce joacă ping-pong între pleoape și lentile, cu ochelarii ce mi se lasă pe nas, cu înțepăturile imaginare de insecte, căci da, eu nu pot încă să mă scarpin din mers. Deja am avansat foarte mult cu mișcarea degetelor spre schimbător sau spre frână, dar cam asta e tot ce pot face.
A, mă pot totuși ridica un centimetru din șa, dar nu reușesc la toate hopurile – e mai mult pentru restabilirea confortului.
Sub semnului Domnului, al pinguinilor şi al Milcovului s-a făcut zi de sâmbătă fără ploaie, fără soare, fără vânt, fără nămoale şi am ajuns în pădure la Comana să apăs şi eu pedala.
… n-a fost deloc una fructuoasă.
Obiectiv: câteva ture amărâte prin părculeţul de lângă bloc.
Starea viitorului biciclist: începător temător.
Nu știu ce nume să-i pun. E prea devreme. Ne cunoaștem foarte puțin, mai ales că eu am băut ceva vin cât ea m-a așteptat afară cuminte. Nici nu putea altfel că era legată. Acum e acasă, în hol. Are puțin roșu, ceva mai mult negru și e mică-micuță, așa ca mine. E cadoul prietenilor mei pentru mine. V-am spus-o eu că ZIUA nu s-a încheiat…
Vor urma povești, plimbări, trasee. Va rămâne de neuitat acest moment. Prima mea bicicletă mă așteaptă în hol și mă duc în control, dar nu fără să spun tare:
PINGUINI, MULȚUMESC! >:D<