meet the sun
Cum n-ai putut fi cu mine sâmbătă la munte, deşi mi-am dorit tare mult, m-am gândit să nu te scutesc de o gură de aer de toamnă, puţin rece, puţin cald şi pe care să-l tragi adânc în piept, de câteva zări primitoare aşa cum poate rar ai văzut, să te port pe cărări domoale şi să-ţi păstrez tăcerea dintre zâmbetele noastre pentru care nici un traducător n-ar găsi cuvintele potrivite…
E toamnă, e un soare frumos, primele frunze galbene de platan se lasă măturate pe trotuar, e cald și nouă ne place căldura, porumbeii iată, aproape-ți mănâncă din palmă. Nu vorbim nici mult, nici zgomotos cum fac fetele de obicei.
E totul atât de simplu. E ora noastră ruptă din orele-lanțuri.
Pe malul mării stăm amândoi şi privim în larg, stăm aşa de ore bune, nu prea vorbim, decât rar câte un ai văzut? da… nu va ploua, nu… nu ne ţinem de mână, nu părem îndrăgostiţi, suntem doar două profile care răsar din nisip, ne privim rar de parcă ne-am deranja liniştile făcând-o, dar totuşi o facem şi atunci ne pierdem prin înţelesurile nerostite… ne lăsăm timp unul altuia, ne aşteptăm, desenăm cu degetele cercuri cât mai aproape de valuri şi ne dăruim cochilii de melci.
Cei mai multi dintre oamenii prefera sa observe spectacolul si nu sa-l traiasca. Vor ca el sa inceapa, sa-i satisfaca si mai ales, sa se termine. De-aia au venit: sa vada si sa primeasca pentru cat au platit.
Sunt momente in viata noastra cand dorim sa ne ascundem, sa suferim inchisi intre doua perne pe care sa ni le indesam cu furie peste cap, peste ochi, urechi, peste sufletul nostru pana la urma si in care sa deschidem larg gura si sa urlam. In acelasi timp, dorim sa fie cineva acolo care sa ne auda urletul si care sa ne respecte tacerea de dupa el.