meet the sun
Uneori blogul găzduiește povești.
Intr-o zi, i-a cazut un nasture. L-ai ridicat si l-ai pus intr-unul dintre buzunare. Buzunarul acela a devenit imperfect. Mana aceea a devenit neadapostita. De teama, doar de teama ca din greseala nasturele va fi scapat afara si pierdut pentru totdeauna. Ai inceput sa te tii cu mana de bare si sa restabilesti echilibrul, sa-ti iei avant cand mergi, sa gesticulezi cand stai. A aparut invidia intre cele doua maini, competitia, dezaxarea.
Ma jucam in parul tau, tu intinsa in iarba, parul tau pierdut prin iarba jumatate verde, jumatate uscata…
Nu e un eseu sau vreun tratat complet. E doar parerea mea de om asteptand in soare (la propriu). Dar tot va asteapta un post lung…
– Haide, asaza-te! E destul loc! O sa-ti zic prietene, daca nu ti-e cu suparare.
Sa vorbim despre lucruri neplacute creierului lenes, despre dorurile ascunse ale inimii tocmite, sa ne usture limba deloc obisnuita cu taisul cuvintelor! Si nu te uita dupa chelner, in seara asta nu bem nimic, nu fumam, nu ne uitam dupa femei si in niciun caz, nu ne conformam unul altuia. Nu servim si nu suntem serviti. Nu asteptam, nu ne grabim, nu rabdam, nu platim nota de plata decat daca avem cu ce. Am venit ca sa ramanem o vreme, poate chiar doua.
Prolog: duminica dupa-amiaza, intr-o camera insorita. Personajul se ridica si scrie:”Am adormit ghemuita pe…”.
Epilog: Aceasta a fost o lectie. Si un obraz zambind, imprimat ironic de dungi rosii, rosii… efemere si desigur, echidistante 😉