meet the sun
În rime sau vers alb, gândurile se scriu uneori într-o poezie.
Am fost aseară la o întâlnire de suflet cu un căutător de inimi şi conştiinţă şi cu un poet al limbii. Au ales, cei doi, să-şi dea mâna peste ţară, peste timp, peste viaţă şi moarte, din Oltenia şi Basarabia şi să ningă peste noi, nu cu flori parfumate de mai, ci cu poeme şi lacrimi şi mai ales, seninătate.
Uneori are chip de furtună
pe mare sau țărm – deopotrivă
și-n vuiet înlănțuie strâns
ce-n liniștea de după, dezbină…
Oraşul miroase a tei
sub tei ne cresc mii de alei
şi totuşi… ia-mă şi du-mă!
Mă iei?!?
De unde să încep să nu mă-nceapă urma?!?
tot schimb pereţi, oglinzi
tot caut să întreb
când din oglindă mi se-ntoarce umbra.
Nu-i seara potrivită, nici ploaia de final,
nu uit nimic – doar norii
din marea ta de nori mi-ating fereastra
cu-Acel din urmă val.
Am rândurile-n faţă, tavanul ‘nalt cât cerul
lumina stinsă se mai stinge-odată,
când dintr-o carte, oarecare, îmi pică incoloră
floarea albă – semnul.
Ce mai ştiu despre mine e doar că nu mai chem
în nopţile cuminţi perdelele străine,
luminile-n oraş – tot oarbe,
alei şi bănci – tot reci,
şi încă mai iubesc şi încă nu mă tem.
Cand exista, sopteste fara a se risipi
din verbul transformat in simt
si vibrat imprudent
sus pe cupola unei papadii.
Cand exista, iti daruieste culori
rupandu-ti ferestre din soare
cand tu inca orb te amesteci
in joaca mainilor printre nori.
Intamplarea ei de a fi
Ti se da intr-o singura dimineata
Dupa-aceea repeti trezirea din somn
de-atatea ori pana nu mai adormi.
Intamplarea ei de-a nu mai fi
Te face insomniac in propria-ti viata.
Altfel, e mai simplu sa nu existe
sa fii doar un om ca toti ceilalti,
cu statii de coborare pentru vise.