Grijă

Rămâi deoparte
cât ţin în palmele căuş seminţe.
Nu vreau să mă tenteze vreo îmbrăţişare
şi ele să-mi scape în nisipul din care
doar cochiliile morminte mai răsar.

Rămâi aproape,
dar aşează-te în bătaia vântului
nu vreau să mi le ia şi să le ducă
unde nici el nu ştie…
unde lumea e încă neîncepută.

Iar când le voi îngropa,
să nu te uiţi!
Astfel nu vei şti niciodată
care iarbă înaltă
amintirea îmi poartă.

...citește mai departe ↑

Pictându-mă nocturn

Decorul e gol,
frigul miroase-a bujor.

Din negrul hârtiei sticloase
se nasc două cozi creponate.

Îmi ceri între ore răbdare,
îmi legi cozile cu o singură floare.

Clipesc.
Des.
Tac.
Rabd.

Cu mii de ace în tălpile goale,
amorțeala are mii de pumnale.

M-ar putea evada
când inspir
mâna păturii căzând
din mohair.

Acuarela mă ninge discret,
zorii prind chip de portret.

...citește mai departe ↑

Paradoxul salciei

Şi da statistica e o legea nemiloasă. Veţi spune că sunt negativistă şi că atrag ghinionul asupra-mi. Voi răspunde doar că fiecare primeşte cât poate duce, iar norocoşii sunt, paradoxal, cei care primesc mai puţin…

Aşteptam

atunci sunetul frîngerii

la fel cum voi aştepta de-acum

vibrarea rădăcinilor crescând.

Şi prind atât de multe rădăcini

în fiecare urmă de pământ ce-ating!

...citește mai departe ↑

Tot

margareta

De unde să încep să nu mă-nceapă urma?!?
tot schimb pereţi, oglinzi
tot caut să întreb
când din oglindă mi se-ntoarce umbra.

Nu-i seara potrivită, nici ploaia de final,
nu uit nimic – doar norii
din marea ta de nori mi-ating fereastra
cu-Acel din urmă val.

Am rândurile-n faţă, tavanul ‘nalt cât cerul
lumina stinsă se mai stinge-odată,
când dintr-o carte, oarecare, îmi pică incoloră
floarea albă – semnul.

Ce mai ştiu despre mine e doar că nu mai chem
în nopţile cuminţi perdelele străine,
luminile-n oraş – tot oarbe,
alei şi bănci – tot reci,
şi încă mai iubesc şi încă nu mă tem.

...citește mai departe ↑