AMR 13. Plouă, plouă, plouă
Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…
(George Bacovia, Rar, strofa doi)
De cîteva zile îmi vin des versurile astea în minte, căci da, plouă într-una, plouă potolit peste oraş, peste ferestre, eu alerg la ferestre de câte ori stropii de apă lovesc mai tare şi mă fac să tresar, plouă şi nopţile, m-au trezit de câteva ori rafalele de vânt şi apă, de fapt, pe mine m-au trezit în alte nopţi până şi razele lunii, aşa e când dormi departe de casă şi de cel drag, aşa îmi tot spun, şi-mi mai spun că ăsta nu e somn, e stat la pândă vânând o nouă revărsare de zori şi nu doar ploile şi luna mă trezesc, mi s-a întâmplat să tresar chiar şi la albul nopţii căci ningea o primă ninsoare, dar cel mai des şi mai des, m-au trezit visele, am visat de când sunt în Pilsen pentru toată viaţa, am visat pe toţi pe cei care i-am cunoscut vreodată şi toate câte s-au întâmplat şi câte n-au fost nici măcar închipuite, apoi vise ireal de reale din care m-am trezit cu păreri de rău, atâtea nopţi şi niciuna cu un somn neîntrerupt, atâtea nopţi de gânduri ce nu vor mai fi întoarse niciodată şi continuă să plouă, ca în Bacovia, dar nu e vreme de beţie căci n-aş bea vinul ăla de care mi-e dor de una singură, ci doar cu prietenii la un pahar de vorbă bună, de vorbă curată…
Singur, singur, singur,
Într-un han, departe –
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…
(George Bacovia, Rar, strofa unu)
(cam aşa voi fi şi eu în week-end, doar că nu e han, ci hotel, de parcă singurătatea ar ţine cont de pereţi…)
