Autocritica de final de an

Nu știu care mai e trendul mărturisirilor pe final de an, să treci în revistă doar pe cele bune, să te faci că plouă ninge și să nu spui nimic, să speri că următorul an va fi mai nou bun sau pur și simplu, să nu-ți pese. În atare stare mi-aștern cugetare.

2014 a fost un an pe jumătate gol și pe jumătate intens. Legea compensației plus alte legi ale vieții legate de belele – cum le doriți? mici, servite una după alta cât să nu te-apuce plictiseala de-a trăitul, multe și mărunte venite toate odată de-ți vine să le pui la coadă cu număr de ordine (n-ai să vezi!) sau una mare o dată la nu știu cât timp de nu mai știi cum ești – năucit sau strivit? Ei bine, în viață nu e pe alese și nici nu există vreun echilibru între ce primești, ce dai și ce ți se ia, dar sigur sigur vine ziua când nu va conta cât ai dat de bună voie…

...citește mai departe ↑

Ce-am bifat de pe lista lui 2012 şi ce cred despre 2013

claudia gican

Nu ştiu cum se face, dar cum de-am zis că nu scriu nimic despre retrospectiva anului ce tocmai a trecut (într-un comentariu la postarea lui Mike 2012 pe scurt), dau peste postarea în care îmi stabileam visele şi ambiţiile lui 2012. Cum mă uit eu pe listă observ cu încântare la început şi cu ceva tristeţe mai pe urmă că dintre modestele mele obiective unele s-au împlinit, altele nici pe aproape.

...citește mai departe ↑

2012 – vise şi ambiţii cu mine şi pentru mine

Nu sunt eu omul care să facă planuri şi să le afirme în gura mare. Şi nu orice planuri, ci exact acelea care urmează calapodul „mi-am dorit dintotdeauna să”.

Nu cred în superstiţia aceea că dacă spui ce-ai de gând să faci, nu-ţi mai iese – cred că de-asta afli de la cei mai mulţi ce-au făcut doar după, nu şi în faza de intenţie – dar cred în teama omului de a visa, de a îndrăzni. Ei bine, eu mă aflu la gestionat capitolul teamă, asta şi pentru că ştiu din ce material sunt făcută, câtă ambiţie am şi câtă voinţă n-am…

Aşa că, fără prea multă vorbărie, anul acesta am de gând să…

...citește mai departe ↑

Cugetând luni dimineaţa

E încă proaspătă experienţa de la maraton, şi mai proaspătă cea de la tura de bicicletă de aseară şi citind tot felul de jurnale de călătorie pe net (drumeţie, bicicletă, alpinism) m-am simţit încolţită de conturarea propriilor vise.

Poate vă aşteptaţi la ceva măreţ, însă eu, parcă pentru prima oară împăcată cu mine însumi, nu-mi doresc decât să fac cât mai multe lucruri, cât mai diverse, fără a atinge performanţe, fără a căuta să depăşesc neaparat nu ştiu ce limite, fără a dori să impresionez, să frapez, să strâng lauri. Cu alte cuvinte, să fac lucrurile care-mi plac fără a le transforma în ambiţii.

Cam tot ce visez e însă legat de munte şi lista e cât se poate de simplă (trăirile o vor face însă deloc banală)…

...citește mai departe ↑