
Întârzieri, aglomerație, din ce în ce mai multă română în jur, tot mai multă noapte, tot mai multe glasuri prinse în iureșul entuziasmului și-al nerăbdării – o ultimă ușă ne mai despărțea de o altă mulțime – cea a oamenilor dragi care ne așteaptă. Întâlnirea cu Andrei, retrăită de mii de ori în tot atâtea scenarii era acum reală… Și cum mă conducea spre ieșirea din aeroport, tot insista să merg drept în față unde doar prin geam și eventual plutind peste niște scări puteam trece. Și-atunci, i-am zărit!
...citește mai departe ↑