Cabana Curmătura. Când viscolul și lipsa cabanelor din Carpați aduc prietenii la un loc…

Înainte să am un copil și să fiu mai atentă la cei cu copii din jurul meu, nu realizasem cât de acută este lipsa cabanelor din munții noștri dragi. Iarna, realitatea lovește și mai direct căci ai nevoie de un loc cald și primitor unde să faci popas cu cei mici după un traseu de maxim două-trei ore. Ba chiar și celor mari ne place locul cald cu sobă și ceai sau vin fiert, cu ciorbă sau plăcinte, mai ales când viscolul te mână de la spate.

...citește mai departe ↑

Șaua Joaca a dorului meu. Mărturisiri

M-am dus să văd, în sfârșit, munții, am privit minute bune spre creasta pe care nu voi ajunge curând, mi-am desfătat privirea cu galbenul culmilor peste care seceta sau toamna au scris deja un nou capitol, dar m-am recules cu adevărat în fața unei grote miniaturale. M-aș fi făcut furnică și m-aș fi ascuns o vreme acolo…
Poate că despre asta e vorba când mergi pe munte, să-l impresionezi pe singurul om care așteaptă cu adevărat să fie impresionat: tu.
Cât despre această impresionare, fiecare înțelege ce vrea, cât vrea, dar în materie de munte nu cantitatea sau vârfurile sau admirația/invidia celorlalți te fac montaniard, munțoman sau oricare alt titlu la care oricum nu ader și de care încerc să mă delimitez cât pot.

...citește mai departe ↑

[Piatra Mică] Unde nu este uitare, doar dor

Cu excepția unor stânci dislocate în urma căreia carnea ușor arămie a stâncii s-a dezvelit vântului și ploilor și poate a milioanelor de conuri de jneapăn ce și-or fi petrecut în complet anonimat existența, Piatra Mică nu pare să se fi schimbat deloc în acești șase ani în care nu i-am mai călcat poteca. Amintirile au fost însă atât de recente, de vii și detaliate, încât sunt cât se poate de invidioasă pe bucățica de creier care se ocupă de munte. Acolo unde nu este uitare, doar dor.

...citește mai departe ↑

Măgura Branului, partea estică – la aniversare

Mi-am luat concediu, mi-am pus hainele cele bune, am dus copila la creșă și-am plecat pe munte. Ambalate în soare și priveliști de care nu m-aș putea sătura, cele câteva ore de drumeție domoală alături de Andrei au fost cadoul perfect. Încep să mă prind că cele mai faine aniversări abia acum încep, când știu ce să fac cu ele…

...citește mai departe ↑

Măgura Branului, partea vestică – jumătăți de munte, jumătăți de zi

Acum câțiva ani nu aș venit taman din București pentru Măgura Branului – aproape că nici nu băgam în seamă un munțișor ca ăsta când în jur sunt Bucegiul și Piatra Craiului – dar acum când stăm la nici o oră distanță și avem și copil mic, reconsider totul: dorul de munte cere astâmpărare, iar locul chiar e unul frumos, cu priveliști generoase.

...citește mai departe ↑

Pajiști cu brândușe – Șaua Joaca

Primăvara pe munte nu are calendar, ea vine când se topește zăpada și ține o zi sau… o lună. E incredibil câtă apă absoarbe pământul și cum din buretele zvântat rapid de vânt, ies brândușele cu miile, cu zecile sau sutele de mii. Se îngrămădesc firave sau tronează singuratice și grase, trăindu-și strălucirea de câteva zile ca apoi să dispară de parcă n-ar fi fost. Dar zăpada se topește mai departe și covorul mov „se mută” pe pământul proaspăt ițit la soare. Uneori sunt și ghiocei, alteori albul este doar al crestelor încă doldora de omăt.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345