Padina Șindrilăriei, pentru când ți-e dor de jnepenii și de grohotișul Craiului

Acest traseu este pentru cei care iubesc fiecare pietricică și fiecare crenguță a muntelui. Ceața și udătura sunt opționale, ele însă pot face experiența mai imersivă, cum se spune în cinematografia modernă. În urcare, pulsul ridicat o să te ajute să remarci fiecare bucată de rocă din mașina de tocat stânci și, deseori, privind de nevoie spre cer, vei admira pereții impunători ai canionului și pe nedrept de puțin celebri față de cei din preajma Curmăturii, de pildă.

Și când Golgota lungului râu de pietre va fi urcată, începe una și mai lungă a jnepenilor, acest incredibil arbust pe care știu că l-ai îndrăgi din tot sufletul dacă nu te-ar plesni și pe-o parte și pe-alta. C-așa-e-n jnepeniș, fără vânătaie nu scapi. Într-un final o să ieși în creastă și-o să te întrebi oare cum o fi coborârea pe Padina Șindrilăriei. Eh, dacă ești curios, tocmai am scris un jurnal despre asta.

...citește mai departe ↑

[Piatra Craiului] Tămașul Mare pe un pui de ger


Știu vorba „nu există vreme rea, ci echipament nepotrivit” și sunt de acord cu ea în cele mai multe cazuri, doar că asta nu înseamnă să vânăm intemperiile doar pentru că avem haine cu membrane speciale, că purtăm lână și că avem o formă fizică peste medie care ne permite să fim zmei în cea mai mare parte a timpului. În cazul nostru, ne doream o drumeție după o ninsoare recentă, pe o vreme încă tumultoasă, înnorată, cu vânt puternic, bașca temperaturi negative pentru care, psihic vorbind, nu mă simțeam pregătită. Circuitul din Plaiul Foii este accesibil tot timpul anului, fără riscuri de avalanșă de pildă, cu priveliști spre Iezer și spre Crai și cu un „trafic” relativ redus.

...citește mai departe ↑

Noapte albă cu pârș, zori de zi cu capre negre. Răsărit pe creasta Craiului

Nu pot să dorm, nu mă lasă urechile ciulite. Sunt scufundată în sacul mare și gros ca un vierme de mătase în gogoașă, adâncindu-mă în liniștea muntelui printr-un efect psihedelic al stării de veghe în care nu pot distinge dacă și cât am dormit, alunecând într-una dar fără a părăsi scândura tare de sub saltea. Colocatarul refugiului s-a prins că doi din trei musafiri dorm și e timpul pentru rondul de noapte. Dacă are măcar un neuron în plus, acela e al umorului căci mi-l închipui rânjind când îmi trece prin preajmă, iar eu foșnesc amenințător piciorul. Mă închipui dormind când nu-l mai aud, dar îl simt cum stă acolo și mă privește.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La Peștera Coacăzei cu Om pe Munte

Nu mai auzisem de Peștera din Valea Coacăzei / Gaura Sbârcioarei, dar nici nu mă miră și nici nu știu dacă e bine sau rău ca unele locuri să rămână dosite. M-a atras evenimentul celor de la Om pe Munte și fiind și o ocazie de revedere în familie, am purces la drum. Traseul nu este marcat și nici ușor de dibuit, astfel că dacă aveți ocazia să mergeți cu un localnic, nu ezitați. Având în vedere de câte ori am trecut apele crescute ale Ulmului și Sbârcioarei (e drept, am fost după o perioadă ploioasă), nu prea era drumeție pentru copii, dar fetelor le-a plăcut cel mai mult să fie trecute pe sus dintr-o parte într-alta.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Prăpăstiile Zărneștilor – răcoare pentru părinți, pietre și grote pentru pitici

Până să am copii nu vedeam Prăpăstiile Zârneștilor ca pe un traseu de sine stătător, ci ca o porțiune dintr-unul mai mare pe care te duci sau vii de undeva. În intervalul de vârstă în care picii nu pot merge prea mult și nici nu mai acceptă/nu mai pot fi cărați, începi să cauți idei unde să mergi, să-ți placă și ție, să le placă și lor, să nu te ardă prea tare soarele cât aștepți analiza fiecărei insecte moarte, să nu fie țânțari, să fie și stânci pe care se pot cocoța și, evident, pietre pe alese. Am venit aici cu Miruna bebe, cu ea în sistemul de purtare, cu ea pe post de mini drumeț năzuros, dar de data aceasta, alături de verișoara ei, parcă i-a plăcut cel mai mult.

...citește mai departe ↑