În voia drumului
Apus de soare pe un fluviu-mare, la bordul unui vapor, vântul îți zboară pletele pe sub pălărie, iar căldura aurie te face să închizi ochii și să te cuibărești în visare… spune-mi, cât crezi că durează un asemenea apus?!? Parcă nu destul… mai vrei. Sau, cât crezi că durează să vezi o balenă, acest cel mai mare animal al planetei tale ieșind la suprafața apei cu spinarea-i lungă ca un giuvaier gri-albastru? Nu destul…
Sunt clipe atât de prețioase încât a le savura din plin prea-plinul lor e destul. Pentru ochii mirați, pentru mintea mirată, pentru inima într-un fel copleșită. Să stau să fac upload-uri vanitoase pe facebook, să stau să scriu statusuri în loc să trăiesc senzațiile și atât?! Să butonez în timp ce coada balenei albastre se arată, când pescărușul plonjează amețitor după pește, când norul aruncă asupra prăpastiei o umbră inelară, când cascada, soarele și puntea suspendată mă potrivesc într-un punct unde se naște curcubeul?!?