Când am decis să privesc afară din cort, mă așteptam să simt din plin frigul matinalei ora cinci, dar m-a izbit burnița picurându-mă pe față și faptul că nu vedeam dincolo de marginea pădurii aflată la câțiva metri. Ceață. Mike se auzea trebăluind pe la mașină. Eram puțin îngrozită, că de lene nu mă mai vait. Pe așa vreme să plecăm să parcurgem creasta Rodnei?!? Mike se ține tare pe poziții, eu mă mișc mult prea greu ca să îmi dau seama ce simt. Mâncăm, ne îmbrăcăm, ne pregătim să strângem din cort. Și atunci se aude pe pânză turuitul ploii. Nu mai e burniță și ceață, acum e ploaie. Amânăm plecarea, amânăm creasta, frigul îmi intră în oase, mă ia somnul…

...citește mai departe ↑