Măgura Codlei, neplănuita creastă nordică

Am plecat spre Bucegi, am cotit spre Piatra Craiului, iar o pană dubioasă ne-a făcut să ajungem în Măgura Codlei. Într-un weekend cu parcă prea multă zăpadă proaspătă prin unele locuri, am ales un traseu atât de sigur că n-am mai văzut zăpadă deloc. Mi-aș fi dorit cu siguranță un peisaj mai spectaculos decât cel împădurit și înnorat al Măgurii Codlei, însă timpul petrecut alături de cea mai bună prietenă e la fel de prețios. N-am rămas pe minus nici cu muntele căci nu mai fusesem pe traseul de la nord de vârf, o creastă cu lapiezuri calcaroase pitite de o pădure virgină unde arborii par desprinși din poveștile cu Muma Pădurii. Sau cu zâne, după caz.

...citește mai departe ↑

Poveste de iarnă în Munții Baiului

M-am gândit la tura asta ca la ultima înaintea plecării și am ținut ca ea să se întâmple indiferent de vreme, indiferent de cine poate sau nu veni. Am avut marea bucurie ca Nico, prietena mea bună, să mi se alăture, dar și mare parte din tot mai puținii pinguini rămași acasă… Vedeți voi, chiar și într-o gașcă mare de prieteni ca a noastră lipsa unuia se simte imediat. Dar să nu devenim sentimentali.

M-am gândit la tura asta ca la una în care voi spune Carpaților un pseudo-optimist adio, dar pe curând! și că fiecare privire va vrea să soarbă totul, să ia cu sine ceea ce rămâne acasă, căci nu-i așa, munții nu se mută din loc, oamenii însă da… Dar nu, n-am fost tristă, n-am simțit regretul plecării, ci am lăsat bucuria iernii și a muntelui să mă invadeze, am avut o zi minunată alături de prieteni, o zi nici prea lungă, nici prea scurtă, cu un traseu lejer și pe alocuri nedescris de frumos, o zi pe care mi-o voi aminti cu drag pentru seninătatea ei (cea sufletească firește căci cerul n-a avut nici o fereastră deschisă spre senin).

vom intra in padure si cam pana aici a fost urcusul nostru

...citește mai departe ↑

Eşti ca oricare

Ceahlau soare padure raze

M-am trezit de dimineaţă înaintea alarmei, afară era ceaţă, ningea, caloriferul era rece, sub plapumă cald şi drag.

M-am trezit mai apoi, după alarmă, afară era lapoviţă, prin casă uşor întuneric, senzaţia de casă lungă dată de holuri şi alinierea uşilor îmi dă mereu un sentiment de tunel pe care trebuie să-l străbat din cuibul meu spre lume.

...citește mai departe ↑

Ciucașul, muntele meu cald

Flori din Ciucas: Brandusa de toamna

Am păstrat scrierea acestui jurnal pentru când mi-o fi mai dor de munte. Și-mi e atât de dor încât aș dezerta. Sunt de câteva săptămâni în Cehia și refuz cu înverșunare să caut un colț de lume pe-aici care să semene a munte. Eu vreau Carpații mei. Nu știu dacă pot fi înțeleasă, poate părea absurd, dar eu nu vreau alte păduri, alte ape, alte frunze galbene, alți colți de stâncă, alte creste, nu vreau înălțimi care să însemne doar numere și denumiri ce nu-mi rezonează în suflet. Cred că m-am născut prea târziu pentru mari ambiții, dar la timpul potrivit pentru a iubi.

...citește mai departe ↑

Stâng-drept-stâng prin pădurile Bucegilor

meet the sun @ Bucegi
Am luat harta şi găsesc o cabană la care să dorm. Apoi traseele. O singură condiţie am: să nu fie trasee lungi că le merg şi-l fortez totuşi pe dumnealui, nătângul! Ăştia de se ocupă de meteo anunţă ceva ploi cu soare. Nu mă sperie ploaia, poate doar nămolul un pic şi imaginea cu mine: un omuleţ ud fleaşcă, înămolit până la genunchi, dar cu Micuţa la datorie, plină şi ea de apă de ploaie sau condens (de-aia s-a şi îmbolnăvit sărmana…)

...citește mai departe ↑