Monolog mut

Haide vino, apropie-te și lasă-mi ceva! Pari un om de treabă și cu stare. Hai frățioare, chiar am nevoie de bani, luna asta sunt în groapă rău și cei din țară așteaptă să le trimit! Te uiți la autorizație? Daa, prinde la public că de-aia am împrumutat-o de la Lorenzo cât e în vacanță! Oricum, cine s-ar prinde că e o altă moacă? Ce te miri așa? Normal că stau ca o piatră, dacă ți-ar trebui bani ai sta și tu! Fiecare secundă poate însemna un cent! Deci, dai și tu ceva? Nimic. Pleacă naibii! Next!

...citește mai departe ↑

PAveste rotundă

mingea de la malul marii

De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.

...citește mai departe ↑

Copilul şi mărul

copilul si marul

Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.

După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.

...citește mai departe ↑

OBServatorul de OBSesii

Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a

...citește mai departe ↑

PA. Şi câinii plâng

Maidanezul blond avea o dâră umedă pornită din ochiul stâng, cel dintre mine, proaspăt alimentată. Aştepta semaforul cu aceeaşi înfrigurare ca şi mine, doar că mie chiar îmi era frig. Poate şi de la oboseală, nu doar de la iarnă. Dincolo ne aşteptau metroul, pe mine, şi alţi doi maidanezi, pe el.

Am traversat cu paşi grăbiţi, el un pic înaintea mea. Dincolo, s-a uitat la cei doi confraţi încolăciţi în limita capacului rotund de canal. Cei doi nu s-au uitat însă la el. Eu am trecut mai departe şi-am întors capul. Voiam povestea, finalul.

Dar maidanezul blond s-a aşezat din nou la semafor. Înfrigurat. Se întorcea de unde venise. Sau doar îşi exersa reflexele la culoarea verde.

...citește mai departe ↑

Simţuri şi simţiri

Mă îmbăt în parfumul tău, femeie! Şi mahmureala nu mă iartă niciodată! Cine a inventat parfumul nu putea bănui revolta mea şi abuzul tău! Dar te înţeleg cumva. Vor întoarce mulţi capul după tine, chit că vor simţi usturimi escaladându-le nările. Femeile se vor întreba ce marcă e. Sau îl vor recunoaşte şi te vor declara învechită. Bărbaţii însă, vor fi receptivi indiferent de lacrimile ce-i vor încerca într-un colţ de ochi. Şi sunt sigură că unul anume aşteaptă această dulce tortură imaginându-şi că e ceva temporar, până la primul duş.

Dar eu? La mine te gândeşti? Abia mai pot respira, mă îmbăt în parfumul tău ca de o băutură ieftină, pucioasă, îmi răscoleşte stomacul şi nervii, şi singura dorinţă e să ajungă mai repede liftul la 0, să evadez, să te pot înjura printre dinţi şi nu drept în faţă cum îmi vine…

...citește mai departe ↑

Hero of the day

Căţelul cu vestuţă roşie alerga ca nebunul. Lesa zburda în urma-i, ca un şarpe prins doar de cap, şi era cât pe ce să-i fie călcată de un nene. Pe coadă, se-nţelege. Omul nostru a sărit ca ars şi alţi câţiva au sărit ca arşi la săritura lui. Am chicotit de reacţia în lanţ şi am continuat să urmăresc cu privirea evadatul. Avea o blăniţă albă cârlionţată. Arăta haios, dar şi elegant în vestuţa aia roşie, tricotată poate de vreo bătrână amârâtă sau cumpărată pe bani grei de un stăpân fără copii.

Şi fugea ca nebunul. Dezlânat. Cine ştie unde, cine ştie pentru cât timp, dar pentru o clipă a fost eroul meu.

Run, little crazy dog, run!

...citește mai departe ↑

Pagina 1234