PA. Şi câinii plâng
Maidanezul blond avea o dâră umedă pornită din ochiul stâng, cel dintre mine, proaspăt alimentată. Aştepta semaforul cu aceeaşi înfrigurare ca şi mine, doar că mie chiar îmi era frig. Poate şi de la oboseală, nu doar de la iarnă. Dincolo ne aşteptau metroul, pe mine, şi alţi doi maidanezi, pe el.
Am traversat cu paşi grăbiţi, el un pic înaintea mea. Dincolo, s-a uitat la cei doi confraţi încolăciţi în limita capacului rotund de canal. Cei doi nu s-au uitat însă la el. Eu am trecut mai departe şi-am întors capul. Voiam povestea, finalul.
Dar maidanezul blond s-a aşezat din nou la semafor. Înfrigurat. Se întorcea de unde venise. Sau doar îşi exersa reflexele la culoarea verde.
