meet the sun
calendarul spune că au trecut trei luni, altfel scad cele trei săptămâni cumulate de București, săptămâna de concediu, zilele de weekend petrecute prin munți și nu mai rămâne mare lucru din cele trei luni. rămân întoarcerile cuprinse de nerăbdare, încă mă miră atașamentul entuziast când mi-am propus anume moderația, cumpătarea în exaltare.
Cobor în viteză căci las în urmă ochii aproape înlăcrimați ai unei mame și nu-s destule scări pentru cât îmi vine în frământare fugi. Pe aceleași scări un copil aproape târât de mâna mamei se încăpățânează să se țină de balustradă. Îl privesc din curgerea mea în lungul peretelui, ne privim reciproc, înțeleg din ochii lui soiul de disperare pe care eu o controlez atât de bine când mă agăț de balustradele mele interioare. Și nici el nu dă drumul balustradei sale.
Întoarcerea în România a stat sub semnul unei singure întrebări, destul de mult vehiculată printre cei plecați și al cărui răspuns este unul cât se poate de individual:
cum o să mi se pară România (după un an de Canada)?
Am citit de curând un articol despre Groapa „Delta” Văcărești: Groapa Văcăreşti de la „încremenirea în proiect” la cel mai mare parc natural urban din România. Vă rog să citiți cu atenție măcar titlul acestui articol. Dacă veți citi și conținutul care știu, e lung, căci așa sunt articolele bine documentate (nu o fițuică de ziar!!), veți afla că Delta Văcărești este un miracol al naturii picat din cer, dar crescut din și pe pământ la o aruncătură de băț de privirile noastre.
Parada de St. Patrick ne-a găsit prin centrul orașului și cum habar nu aveam la ce se referă, am asistat și noi. Au meritat cele două ore de frig la construirea castelului de impresii despre Montreal.