Puzzle din suflete
Parca fiecare om din jur are un rol al sau indiferent daca imi e prieten apropiat sau nu. Un puzzle din suflete, iar cand simt asta, un soi de fericire ma invadeaza molcom si asezat.
Parca fiecare om din jur are un rol al sau indiferent daca imi e prieten apropiat sau nu. Un puzzle din suflete, iar cand simt asta, un soi de fericire ma invadeaza molcom si asezat.
Sfidând legile fizicii cu legile ei, în viață cutia e uneori dată naibii de goală și totuși incredibil de grea dacă o împingi de unul singur.
Avea un titlu bun, dar cuvintele de după voiau doar spații, toate albe și puse la capătul lor un punct negru, ca o stavilă. Zile se lăsă mistuită de rândurile imaginare până le descifră. Între început și sfârșit înțelese că e o fericire și nu o condamnare să te supui paginii albe, să te arunci în ea și să rămâi acolo pentru totdeauna.
– Are un titlu bun, zise ochiul uman citind rândurile aparent indescifrabile până la punctul de pe urmă. Scoase guma și-l șterse, iar povestea năvăli mai departe…
în viață ne suntem propriul bagaj pe care timpul îl ușurează treptat, iar oamenii frumoși îl completează la loc.
Ieri a fost ultima zi la serviciu. În martie aș fi împlinit patru ani într-o firmă în care am ajuns într-un moment delicat al vieții mele, când abia mă adunam și mă reclădeam și am avut norocul de a da peste oameni care m-au primit cu drag și unde mi-am făcut foarte repede prieteni.
Ieri am plecat cu ființa întreagă, ca un om cât se poate de împlinit, cu gândul că m-am reclădit în acești ani și sub influența și suportul primit la locul de muncă și oare câți pot spune și simți asta.
Ieri am început plecarea în ritm domol, apoi tot mai alert, ca la final să-mi doresc să fug, să nu mă las copleșită de emoțiile tot mai crescânde ale ultimului mail trimis, ale ultimelor saluturi, a ultimei îmbrățisări… Am ieșit afară și-am tras adânc aer rece în piept peste căldura ce mă înăbușea și n-am privit înapoi și n-am știut decât cum să pășesc mai repede.