Floarea de cireș
Când m-am trezit azi dimineață mi se scuturaseră pe balcon florile de la trei livezi de corcoduși. Am privit nepăsătoare grămada aceea de petale în care viscolul tot mai căuta cu respirația turbată o floare de cireș.
Când m-am trezit azi dimineață mi se scuturaseră pe balcon florile de la trei livezi de corcoduși. Am privit nepăsătoare grămada aceea de petale în care viscolul tot mai căuta cu respirația turbată o floare de cireș.
Uneori avem nevoie de plimbări sub soare mai mult decât de o adresă și un număr, de o informație prețioasă, de un răspuns precis de da sau nu.
Uneori avem nevoie de zile ale noastre, de pași hoinari, de gânduri împăcate, de zbuciumuri adormite.
N-o să vă dau o rețetă în zece pași sau o listă de argumente. O listă de stări poate. Și atunci ce rost ar mai avea un articol de genul ăsta?
Pentru că eu cred cu tărie că trebuie menținut un echilibru între părțile bune și rele și că de cele mai multe ori cantitatea de atenție acordată momentelor neplăcute o depășește cu mult pe cea acordată momentelor plăcute, iar o zi senină este banală pe când una mohorâtă nu; dacă se succed e și mai grav, cele bune devin de neobservat, monotone chiar, iar în cazul celor rele se dezvoltă o adevărată cădere în depresie, apatie, letargie (după caz).
O portiță uitată deschisă spre copacul aproape perfect.
Nu mă îndur să-mi potrivesc ceasul de la mână.
A rămas pe ora României pentru că în primele zile mi-a fost lene să o schimb, iar acum nu mă îndur. Nu mă întrebați de ce, nu sunt tristă, nu e ca și cum aș renunța la ultimul lucru de acasă (doar am toată averea într-un geamantan – vorba vine, că mai am și o cutie 😀 ) doar că nu pot renunța la timpul pe care mi-l arată. Stupid de uman, dar asta e cu toate că am pus ceasuri duble și la calculator și pe blog.
Sunt lucruri pentru care bucuria nu are vârstă.