Despre prostie după un Dineu cu proşti

Dineu cu proşti îţi induce ideea că nu e suficient să te prezinţi ca o fiinţă elaborată ca să fii ocolit de prostie. Un prost bine intenţionat e de preferat unui deştept rău intenţionat. Omul naiv, bun, omul timorat şi care nu-şi joacă prea bine propriile atuuri e deseori considerat prost pentru că nu reuşeşte să se impună ca imagine într-o lume în care imaginea contează tot mai mult. De fapt, societatea românească de azi involuează prostia către unul dintre sensurile ei mai vechi, acela de prostime ~ popor de jos, sărac.

Eu una, am simpatizat cu personajul prostului, chiar am empatizat în anumite situaţii pentru că el era personajul ce definea umanitatea, eşecul şi acceptarea reală a eşecului, bucuria tâmpă a fiecărei rază de speranţă, glasul gândurilor sincere şi neelaborate, preocuparea de semeni, impulsurile adevăratei naturi umane, stângăcia omului neexperimentat, dar curajos, naivitatea omului ce acordă prezumţia de nevinovăţie chiar şi celui ce-i serveşte răutăţi gratuite.

...citește mai departe ↑

Candidatul si candida

El.
Abia aştepta întâlnirea asta. Vară-sa purtase vorba de colo-colo, iar la faţă se văzuseră doar pe… facebook. Tot de gura vară-sii luase şi-o floare, „să nu fii bădăran, fata e finuţă, da??!”. Acum stătea şi aştepta în frig cu degetele lipite de tulpina ca un băţ a trandafirului. Îl mai şi prostise ţiganca că e cel mai frumos…

...citește mai departe ↑

Monolog naiv

Mai sunt insa acele cazuri cand trebuie sa privesti realitatea adanc in ochi, cand contactul direct e cumplit de dureros si de cinic, cand ti-ai dori ca macar pentru o clipa sa fi naiv sau indolent sau pur si simplu anesteziat cumva. Si nu esti decat tu – lucid, matur, singur – fara sa te poti refugia intr-un sentiment iluzoriu de prostie sau naivitate, fara sa transformi luminitele in sperante si prapastiile in tuneluri.

...citește mai departe ↑