Din Baiului în Neamțului în prag de iarnă
Te orbește soarele, te apleacă vântul, te pișcă frigul de câte ori scoți mănușa, iar tu nu încetezi să zâmbești. Niciun urcuș nu e prea greu, nicio priveliște nu e banală, coborârile au chef de joacă. Ești dependent de munte și, câteodată, atâta frumusețe e o supradoză ce nu te omoară, dimpotrivă, realizezi că sufletul nu explodează de prea multă bucurie. Ți-e de ajuns poteca simplă pe care mergi, nu ai nevoie de provocări ca să-ți reamintești cine ești. În jur ai oameni dragi și niciun demon la interior. Senin afară, senin înăuntru, ce-ai putea dori mai mult?!?