meet the sun
Fizic, dar și sufletește, nu pot asemăna nimic unei drumeții montane. Esența e urcușul, fără el nu simți că e munte, fără greul lui nu e munte, fără apogeul lui nu e munte, iar eu fără urcuș nu simt că îmi pun cu adevărat în mișcare un trup parcă deprins dintotdeauna cu urcatul. Cu alte cuvinte, măcar din când în când trebuie să-mi iau doza aceasta de la deal pe care mintea și trupul o cer în egală măsură.
noiembrie 2013, Mont-Chauve pe traseul Ruisseau-David, 10km, 3 ore
Cum în Quebec orice munte, muntișor, deal, delușor, orice ridicătură din câmpie, orice gâlmă cât de cât are în nume prefixul „mont-”, turele noastre în căutarea munților stau destul de frustrant tocmai la capitolul… munte. Chiar și așa nevoia de a urca ne-a mai scos încă o dată din casă transformându-se în nevoia de mișcare, de natură, de evadare din oraș, de… altceva.
Sunt puțin ironică folosind apelativul ”prinț”, dar asta pentru că de când sunt în Canada, de fiecare dată când rostesc cuvântul munte mi se dau replici ce conțin invariabil Mont-Tremblant. Aproape că nu există quebecos (nativ sau doar în acte) care să nu fi fost în Parcul Natural Mont-Tremblant, o regiune montană cu înălțimi ce nu depășesc 800m de-mi vine să-i spun: ”înălțimea ta, munții adevărați încep acolo unde tu te cam termini…” Acum nu-i vina lui că am cunoscut Carpații.
Am vrut a scrie două rânduri pe lângă trei poze ca sa nu rămână tura fără jurnal și iată că s-a ajuns la câteva pagini, la zeci de rânduri despre om și locuri, locurile fiind în cele din urmă doar… un pretext. Acelasi om, alt munte, tot canadian si de data asta…
E a doua oară când venim aici și de data aceasta am ales niște trasee intermediare La Roche-La Coulée-La Corniche unde muntele e ca dealul, iar traseul ca trotuarul… Ca să mai tragem de timp și să nu plecăm prea devreme spre acasă am fost și pe la niște cascade Chutes-Croche și Chute-du-Diable, dintre care ultima, cu debitul ei mare și tare, a spălat și scăpat turma.