[Jurnal în mișcare] Octombrie 2022

Octombrie se dovedește a fi fost o lună tare leneșă, lipsită de motivație, dar care a avut un început tare frumos în prima parte a vacanței acasă cu maratonul din Piatra Craiului și o super drumeție în Făgăraș. Apoi m-am pricopsit cu răceală și sinuzită (sau invers), dar tot m-am bucurat de niște zile frumoase la Tehomir, la ai mei, de revederea cu familia extinsă (de hramul satului, Vinerea Mare). Întoarsă în Elveția mai mult am bolit și am acceptat că poate e timpul odihnei, astfel că puținele alergări au fost doar pe bază de chef și dor de timpul meu cu mine în natură, cu ceva frică de reactivarea sinusului maxilar și cu o puternică senzație de răceală pe fundal.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La cabana Aescher

Se prea poate să greșesc presupunând că Aescher e cel mai fotografiat loc din masivul Alpstein, chiar și înaintea vârfului Saentis, dar spun asta pentru că la o simplă căutare pe google images, rezultatele par infinite, iar pozele… uau! Acesta e genul de loc perfect de adus musafirii dornici de o destinație ce a apărut pe coperta National Geografic, cu mențiunea că deși există și telecabină, accesul nu este direct și necesită un minim de drumeție.

...citește mai departe ↑

Prin Dolomiți în familie

Auzisem numai lucruri la superlativ, extaziate, despre Dolomiți. Însă mie îmi place muntele, muntele de orice fel, astfel că m-au uluit Dolomiții dar într-un mod așteptat – poate și din cauza a prea multe poze văzute dinainte.

Sunt frumoși, spectaculoși, de contemplat cu orele. Sunt domesticiți în toate felurile, pitonați, umblați, dar ai în orice moment senzația că te-ar putea scufunda într-un morman de grohotiș și că mai stau cu dinții în sus doar dintr-o altruistă mărinimie față de furnici. Și e atât de mult grohotiș, oriunde privești!

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] Seealpsee, un lac cu priveliște și peștișori

Privind în lungul malului, la fiecare câteva secunde un peștișor făcea o tumbă deasupra apei, lucind și plescăind anonim înainte de a reveni în banc. În roiul de musculițe se propaga o unduire, apoi reveneau la masa compactă, dar agitată controlat ce stagna deasupra apei limpezi prin care se vedea fundul lacului tapetat cu pietre. Nu știu de cât timp stăteam acolo, la limita dintre umbra molidului și soare, dar sentimentul de dolce far niente era deplin. Creste și pereți impunători la o ridicare de privire, sunetul tălăngilor printre ciripituri sau ciocniri ale pietrelor pe care le tot stivuia Miruna, cercurile liniștitoare ale apei, tălpile uscându-se la soare, mirosul discret de rășină, cimbrișor sau sipică, acestea sunt doar câteva din detaliile care îmi revin în minte la o simplă închidere de pleoape. Uneori, să te bucuri de munte înseamnă să-ți găsești molidul sub care să faci ceva pentru care mai mereu nu e timp: să iei o pauză.

...citește mai departe ↑